Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan (26 de ani, 152 WTA) a fost învinsă de croata Petra Martic, cu 6-2, 6-4, joi, la New York, în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.
Martic (28 ani, 22 WTA), cap de serie numărul 22, s-a impus după o oră şi 36 de minute.
În acest meci, Martic a avut 24 de lovituri direct câștigătoare şi 20 de erori neforţate, iar Bogdan a reuşit 17 lovituri câștigătoare şi a comis 24 de erori provocate.
Ana Bogdan, venită din calificări, va primi pentru accederea în turul doi un cec de 100.000 de dolari şi 110 puncte WTA.