John Bercow, speakerul Camerei Comunelor din parlamentul britanic, s-a retras din funcție după zece ani

1 noiembrie 2019, 17:30

În vârstă de 56 de ani, John Bercow este cunoscut ca un pătimaș iubitor de tenis. A fost și pretextul pentru o lecție de oratorie oferită de premierul și liderul Partidului Conservator, Boris Johnson.

Boris Johnson, prim-ministrul Regatului Unit: „Domnule speaker, ştiu că toţi membrii Camerei mi se vor alătura şi îşi vor aminti aceşti zece ani deosebiţi. Este ultima oară când conduceţi „Întrebări pentru primul ministru” şi, cum a spus un distins competitor de la Wimbledon, aţi stat acolo, în scaunul dumneavoastră înalt, nu numai ca un arbitru dur al procedurilor parlamentare, dar şi ca un comentator dur, în stilul dumneavoastră marcă înregistrată a la Tony Montano„.

Boris Johnson se referea, desigur, la mafiotul Scarface interpretat de Al Pacino.

A venit apoi rândul liderului laburist să-i adreseze un mesaj speakerului. Jeremy Corbyn a reușit, aproape, să-i stoarcă o lacrimă lui John Bercow: „Mulţumesc, domnule speaker, sper să-mi acordaţi un minut pentru a spune ceva despre dumneavoastră. Sunt sigur că veţi accepta. Vreau să vă mulţumesc pentru modul în care v-aţi folosit stilul oratoric. Aţi realizat atâtea reforme ale Camerei Comunelor, iar democraţia noastră este mai puternică. Şi vă mulţumim pentru acest lucru!

John Bercow are o legătură îndepărtată și cu țara noastră. Bunicii paterni se numeau Bercowitz și erau originari din România. S-au stabilit în Marea Britanie în urmă cu un secol și și-au schimbat numele în Bercow.

Speakerul Camerei a fost membru al Partidului Conservator și deputat de Buckingham.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă