Joe Biden a promulgat o lege pentru relansarea producţiei de semiconductori în SUA. Legea deblochează subvenţii de 52 de miliarde de dolari

Președintele SUA Joe Biden
Președintele SUA Joe Biden
9 august 2022, 19:31

Democratul a dat asigurări că această investiţie în componentele centrale din electronica modernă îi va ajuta ţara să câştige ‘competiţia economică în secolul al XXI-lea’.

Textul, adoptat la sfârşitul lui iulie de Congres, prevede de asemenea zeci de miliarde de dolari pentru cercetare şi dezvoltare.

Trecerea acestei legi reprezintă pentru Joe Biden o victorie smulsă după o luptă de durată şi reprezintă o veste bună în contextul apropierii alegerilor de la jumătatea mandatului.

Legea „va diminua costurile vieţii cotidiene, va crea locuri de muncă în industrie bine plătite în ţară şi va consolida locul de lider al SUA în industria viitorului”, a comentat el într-un comunicat după votul din Congres.

Cererea de semiconductori a explodat în timpul pandemiei, provocând penurii mondiale încă exacerbate de închiderea uzinelor chinezeşti din cauza recrudescenţei epidemiei de COVID-19.

SUA, al căror rol în producţia mondială a scăzut puternic în ultimii ani în beneficiul Asiei, au avut de suferit din cauza acestor penurii. Acest lucru a încetinit producţia de maşini noi anul trecut, făcând să crească puternic preţul automobilelor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite