Jill Biden, editorial CNN: Ce m-au învățat mamele din Ucraina despre acest război. Apel către Putin să pună capăt invaziei crude și fără sens

„Problema cu suferința este că acoperă fața unui om. Parcă a coborât o ceață. Lacrimile rămân tot timpul în colțul ochilor, mamele abia își stăpânesc tristețea. Caută cu înfrigurare mâinile copiilor sau le ating părul de parcă nu ar suporta să piardă conexiunea fizică cu ei. Au chipuri curajoase, dar emoțiile lor se văd pe umerii împovărați, pe nervozitatea trupurilor lor.

Lipsește ceva – râsul, un limbaj comun al femeilor.

Mamele ucrainene din școlile din România și Slovacia pe care le-am vizitat mi-au povestit despre oroarea bombelor care cădeau noapte de noapte, în timp ce ele căutau un refugiu în drumul lor spre vest. Multe au trăit zile întregi fără mâncare și fără lumina soarelui, în adăposturi subterane.

O tânără mamă pe care am întâlnit-o în Uzhhorod, Ucraina, mi-a spus că atunci când ea și familia ei au îndrăznit să iasă să caute mâncare, soldații ruși trăgeau asupra oamenilor care așteptau o bucată de pâine. Aceste mame ucrainene au fost recunoscătoare oamenilor din România și din Slovacia pentru sprijinul lor. O altă mamă, Anna, mi-a spus că „nu există granițe pentru inimile noastre”.

Polițiștii de frontieră mi-au relatat despre mii de oameni care au trecut în Slovacia cu foarte puține lucruri – o mare disperată de umanitate, oameni ale căror vieți s-au schimbat pentru totdeauna pe 24 februarie, data invaziei Rusiei, într-un război nedrept care a început cu ani în urmă.

În frigul lui februarie, multe au venit fără încălțăminte, mergând kilometri întregi. Fugeau înspăimântate, ducând o singură dorință – aceea de a se putea întoarce acasă.

Un băiețel de 11 ani a venit la mine de unul singur, cu un număr de telefon scris pe mână, pentru a-i contacta familia. Unii își luau și animalele de companie cu ei. ‘Nu eram pregătiți pentru asta’, mi-au spus polițiștii de frontieră.

Olena Zelenska, soția președintelui Ucrainei, nu s-a mai ascuns. (…) A venit în vizită cu mine ca să ceară ajutor pentru oamenii din țara ei. Nu a cerut mâncare, nici îmbrăcăminte, nici arme. A cerut ajutor pentru acordarea de îngrijiri de specialitate tuturor celor care sunt afectați de efectele războiului brutal și fără sens al lui Vladimir Putin.

Mi-a povestit despre violurile comise asupra femeilor și copiilor, despre mulți copii care și-au văzut rudele împușcate sau ucise, care și-au văzut casele arzând. „Vreau să mă întorc repede acasă”, mi-a spus. „Vreau doar să îmi țin copiii de mână”.

Ne-am urat una alteia o zi a mamei fericită. I-am spus că sunt în Ucraina ca să le arăt mamelor că suntem alături de ele, purtând cu mine inimile americanilor. ‘Mulțumesc’, a răspuns Zelenka, ‘ucrainenii sunt atât de recunoscători pentru sprijinul poporului american’.

Kahlil Gibran a scris: ‘Cu cât suferința sapă mai adânc în ființa ta, cu atât mai multă bucurie poți cuprinde’. Speranța mea este că acest lucru e adevărat pentru mamele pe care le-am întâlnit. Dar asta se poate întâmpla doar atunci când acest război se va încheia.

Domnule Putin, te rog pune capăt acestui război brutal și fără sens”.