Preşedintele Eurogrupului ocupă acest post din 2005, iar mandatul său s-a încheiat pe 17 iulie.
Premierul luxemburghez, Jean-Claude Juncker, intenţionează să se renunţe la preşedinţia Eurogrupului până „la sfârşitul anului sau începutul anului 2013” şi a cerut miniştrilor de finanţe din zona euro să îi găsească un succesor, transmite Agerpres.
„La reînnoirea mandatului meu, am spus atunci că voi pleca. Aşa că, cer membrilor Eurogrupului să găsească un alt ministru să mă înlocuiască”, a declarat Juncker într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după o reuniune a Eurogrupului.
La începutul lunii iulie, Jean-Claude Juncker s-a declarat în cele din urmă „gata de a prelungi” mandatului său pentru încă şase luni, cerând totuşi în schimb numirea unui alt luxemburghez, Yves Mersch, în comitetul executiv al Băncii Centrale Europene.
Parisul şi Berlinul nu au reuşit să se pună de acord asupra numelui unui succesor pentru preşedintele Eurogrupului. Candidatura lui Wolfgang Schauble, care dorea să cumuleze această funcţie cu postul său actual de trezorier al guvernului german, a provocat reticenţa Parisului în timpul verii.
Ministrul francez al economiei Pierre Moscovici a pledat vineri pentru crearea unui „ministru” european care să „întruchipeze” zona euro şi ar fi responsabil în faţa cetăţenilor.