Japonia vorbeşte după 20 de ani despre „Teritoriile de Nord” ocupate ilegal de Rusia

Teritoriile de Nord ale Japoniei
Teritoriile de Nord ale Japoniei
22 aprilie 2022, 14:57

În raportul său diplomatic anual publicat astăzi, Ministerul de Externe japonez afirmă că „cea mai mare preocupare dintre Japonia și Rusia o reprezintă Teritoriile de Nord”, numindu-le „teritorii japoneze asupra cărora Japonia deține drepturi suverane, dar în prezent sunt ocupate ilegal de Rusia”.

Insulele se află în administrarea Rusiei de la finalul celui de-Al Doilea Tăzboi Mondial. Numite de Japonia „Teritoriile de Nord”, aceste patru insule au fost invadate de armata sovietică în ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial, în august 1945, și ulterior anexate de Moscova.

Această dispută teritorială a împiedicat semnarea unui tratat de pace între cele două țări după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Rusia şi Japonia erau angrenate în negocieri pentru un tratat privind insulele, însă luna trecută, Moscova a declarat că va renunța la discuțiile cu Japonia, invocând faptul că Tokyo „se străduie să dăuneze intereselor Rusiei”.

În acest context, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că cele patru insule ale arhipelagului Kurile sunt „teritoriu inalienabil al Federației Ruse”.

„Într-un moment în care Japonia a devenit o țară neprietenoasă și s-a alăturat unei serii întregi de acțiuni ostile împotriva țării noastre, este într-adevăr foarte dificil să vorbim despre continuarea procesului de negociere”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în fața presei.

Japonia a participat la sancțiunile occidentale împotriva Moscovei de la începutul ofensivei rusești în Ucraina.

De asemenea, Tokyo a decis la începutul lunii aprilie să înceteze să mai importe cărbune rusesc, rămânând în același timp implicat în proiecte petroliere offshore în apropiere de Sahalin, în Extremul Orient rusesc.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite