Japonia: Un bărbat și fiica lui, găsiți îngropați în zăpadă, în nordul țării. Amândoi au fost declarați decedați

Spania sub nămeți
Spania sub nămeți
23 decembrie 2020, 08:43

Echipele de intervenție au găsit marți seară un bărbat de 84 de ani și pe fiica sa de 59 de ani care fuseseră îngropați sub zăpada care ar fi căzut de pe acoperiș în oraşul Iwamizawa, a relatat ziarul Hokkaido Shimbun.

Femeia a fost găsită fără suflare la fața locului, în timp ce tatăl ei a fost declarat decedat după ce a fost transportat la spital, potrivit publicației citate.

Ninsoarea recentă a condus la acumularea, marți, a unui strat de zăpadă record de 142 de centimetri în Iwamizawa.

Precipitații abundente sub formă de ninsoare au provocat anularea a 135 de servicii feroviare pe insulă, marţi, potrivit operatorului Hokkaido Railway Company.

Un front atmosferic rece va aduce în continuare ninsori în nordul Japoniei și în zonele de coastă ale Mării Japoniei, la sfârșitul acestei săptămâni, potrivit prognozelor Agenției de Meteorologie.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite