Jandarmii care au folosit gaze lacrimogene în cazul bărbatului din Vatra Dornei au fost audiaţi

22 iulie 2019, 21:05

Cei trei jandarmi care au intervenit la Vatra Dornei au fost audiați. Se verifică și înscrisuri în legătură cu acest caz.

Potrivit unor surse, cei trei nu au fost suspendați din funcții. De altfel anchetatorii cercetează fapta și nu persoanele.

Se vor face și expertize medicale, al căror rezultat poate dura însă câteva luni.

Cei trei jandarmi au încercat sâmbătă să imobilizeze un bărbat după ce părinții unei fete de 12 ani l-au reclamat că le atinge indecent fata.

Pentru că s-a opus, unul dintre jandarmi i-a pulverizat spray lacrimogen direct în față de la mică distanță. Omul a leșinat și a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitat și dus la spital. După operație a murit.

Potrivit unor surse judiciare, rezultatele preliminare ale necropsiei arată că bărbatul avea mai multe afecțiuni. Nu se știe dacă din cauza incidentului problemele i s-au agravat.

Pe numele bărbatului care a murit era deschis un dosar de cercetare penală pentru act sexual cu un minor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite