Izolare obligatorie pentru cei care intră în Grecia, începând de vineri. Șoferii de transport internațional de mărfuri sunt exceptați de la obligativitatea autoizolării

Izolarea devine obligatorie timp de trei zile pentru toate persoanele care intră în Grecia, începând de vineri, pe lângă testul negativ Covid. Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile elene au actualizat condițiile de intrare în Grecia, în contextul evoluției pandemiei.

17 Decembrie 2020, 12:05 (actualizat 17 Decembrie 2020, 12:12) |
Grecia, coronavirus

Starea de carantină (lockdown) a fost prelungită până la data de 7 ianuarie 2021, pe fondul eforturilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Conform noilor măsuri, toate persoanele care vor intra în Grecia în perioada 18 decembrie 2020 - 7 ianuarie 2021, pe la frontierele terestre, aeriene sau maritime, vor fi obligate să se autoizoleze la domiciliu pentru o perioadă de trei zile.

Această măsură se adaugă la celelalte condiții care sunt deja în vigoare, respectiv obligativitatea prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul acestui stat, completarea formularului PLF și, în cazul intrărilor pe la frontierele rutiere, efectuarea unui test rapid, cu rezultat imediat.

Totodată, șoferii de transport internațional de mărfuri sunt exceptați de la obligativitatea autoizolării dacă se află în tranzit sau dacă preiau marfă din Republica Elenă și părăsesc imediat teritoriul acestui stat. În situația în care preluarea mărfii are loc la mai multe zile după sosirea în Republica Elenă, transportatorul are obligația de a intra în autoizolare până la momentul plecării sau până la expirarea perioadei de trei zile.

 

sursa mediafax

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 1°C
IASI 1°C -3°C
CLUJ -3°C -2°C
CONSTANTA 2°C 0°C
CRAIOVA 1°C 1°C
BRASOV -3°C -3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI