Iulian Chifu: Biserica Ortodoxă Rusă este unul dintre instrumentele prin care se multiplică teoriile conspirației

22 mai 2020, 11:08

După protestul cu seringi din faţa Guvernului Republicii Moldova, unde aproape 50 de credincioşi şi-au arătat, astfel, nemulţumirea faţă de ce au numit „prigoana autorităţilor la adresa bisericii”, dar şi faţă de ideea vaccinării obligatorii, Iulian Chifu susține că sunt două variante care ar explica amploarea pe care a luat-o teoria conspirației în această zonă.

”Una dintre ele este că Biserica Ortodoxă Rusă, de care aparține biserica din Republica Moldova, este unul dintre instrumentele prin care se multiplică aceste teorii ale conspirației. A doua variantă este lipsa educației produnde”, a spus Chifu la TVR.

În același timp, analistul de politică externă susține că ”oamenii în general au spirit critic dezvoltat și nu îmbrățișează fenomenul conspirațiilor”.

”Suma educației vine și așează lucrurile. Încă de la liceu tinerii pot învăța care e structura minciunii, cum arată dezinformarea, care sunt obiectivele și limitele teoriilor conspirațiilor. Am avut o perioadă mai complicată, cu o comunicare canalizată pe rețelele de socializare și pe aceste canale toată această abundență de dezinformare a dat rezultate”, a spus Chifu, care susține că se poate lupta cu dezinformarea, în primul rând prin educație.

”Există nivele distincte de reacție. E o reacție imediată și asumată de instituții ale statului care se ocupă de expunerea acestor fake-news. În cazul lucrurilor mai serioase, în spațiul războiului informațional, în spațiul operațiunilor psihologice, evident instituțiile statului sunt cele chemate să contracareze și să contrabalanseze asemenea agresiuni”, a conchis analistul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite