Iubiri uitate ale unor mari scriitori, readuse la lumină de Muzeul Literaturii Române, într-un mall din Capitală

14 februarie 2021, 20:10

Vă propunem un exercițiu de imaginație: să presupunem că suntem cam cu vreo 100 de ani în urmă, într-un mall din Capitală, ne întâlnim cu poeți și scriitori ai acelor vremuri și stăm de vorba cu ei. Ne povestesc despre iubirile pe care le-au trăit.

Dacă ne-am fi întâlnit acum cu Ștefan Augustin Doinaș, ne-ar fi povestit despre iubirea pe care a trăit-o cu balerina Operei Române  Irinel Liciu. Cei doi și au promis că dacă unul moare, celălalt se va sinucide, și așa a și fost.

„Poemele luminii” ale lui Blaga nu ar fi existat dacă el nu ar fi întâlnit-o pe Cornelia Brediceanu, cea care a crezut din prima clipa în el. E drept că Lucian Blaga a fost inspirat și de alte muze, însă iubirea dintre el și Cornelia a rămas vie pe viață.

Radu Stanca și Doti Stanca s-au iubit, așa cum spun ei, 11 ani nemărginit. Poetul și dramaturgul o diviniza pe soția sa, Doti.

Gelu Naum și Ligia Naum au trăit suprarealismul, și nu doar pe cel literar. După cum ei înșiși povestesc, s-ar fi întâlnit azi, în fața cinematografului, fără măcar să stabilească. Și nici să se mire.

Astfel de povești se trăiesc și astăzi. Legenda Sfântului Valentin a prins rădăcini acum aproape două mii de ani și a rămas o sărbătoare, pentru unii religioasă, pentru alții culturală sau doar o idee comercială.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite