Italia scade cu două grade temperatura în clădirile publice, pe timpul iernii, pentru a economisi energie

Italia scade cu două grade temperatura în clădirile publice
Italia scade cu două grade temperatura în clădirile publice
13 aprilie 2022, 20:13

Pe timp de iarnă, temperatura interioară în aceste clădiri nu va trebui să depăşească 19 grade Celsius, cu permisiunea totuşi de a o creşte cu cel mult două grade, iar pe timp de vară, când este nevoie de aparatele de aer condiţionat, nu va fi permisă o temperatură sub 27 de grade Celsius, dar tot cu o toleranţă de două grade.

Noua lege mai cuprinde măsuri economice şi sociale menite să ajute populaţia vulnerabilă să facă faţă creşterii preţurilor la energie, care vor costa statul italian circa 8 miliarde de euro, dintre care 5,5 miliarde vor fi destinate măsurilor menite să oprească creşterea accentuată a acestor preţuri.

Italia a demarat în paralel o strategie de reducere a dependenţei sale energetice faţă de gazele naturale, întrucât importă 90% din gazele consumate, 40% provenind din Rusia.

Guvernul condus de Mario Draghi încearcă de asemenea să reducă ponderea gazelor ruseşti în aceste importuri, astfel că a semnat luni cu Algeria un acord pentru sporirea volumului de gaze naturale importate din această ţară printr-un gazoduct care mai traversează Tunisia până în Sicilia.

Și Olanda a anunțat că în sediile publice, temperatura va fi mai scăzută cu două grade.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite