Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Italia - Japonia: 4-3 / Squadra Azzurra, în premieră în semifinalele Cupei Confederaţiilor

Italia s-a calificat în semifinalele Cupei Confederaţiilor pentru prima oară în istorie, după un meci dramatic în compania Japoniei, scor 4-3 (1-2), cel mai spectaculos al acestei ediţii a competiţiei.

Partida de la Recife a fost transmisă în direct de TVR 1, TVR HD şi tvrplus.ro.

20 Iunie 2013, 03:28 (actualizat 20 Iunie 2013, 16:36) |
Italia, pentru prima data in semifinala Cupei Confederatiilor
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Italia, pentru prima data in semifinala Cupei Confederatiilor
Japonia a condus cu 2-0, după reuşitele lui Keisuke Honda ('21-penalty) şi Shinji Kagawa ('33), vicecampioana europeană a revenit pe tabela de marcaj graţie golurilor înscrise de Daniele de Rossi ('41), Atsuto Uchida ('50-autogol) şi Mario Balotelli ('52-penalty), niponii au dominat apoi jocul şi au egalat meritat, prin Shinji Okazaki ('69), dar italienii s-au impus prin golul lui Sebastian Giovinco ('86), la capătul unei faze rapide create de Claudio Marchisio.

Aceasta a fost cea de-a 130-a apariţie a lui Gianluigi Buffon în tricoul Squadrei Azzurra, astfel că portarul de 35 de ani mai are şase partide de jucat pentru a egala recordul de selecţii la naţională, deţinut de Fabio Cannavaro. Pe locul al treilea în această ierarhie se află Paolo Maldini, cu 126 de selecţii.

În cealaltă partidă a grupei, Brazilia a dispus de Mexic cu scorul de 2-0.

Componenţa celor două echipe:

  • Italia: Buffon - De Sciglio, Chiellini, Barzagli, Maggio - De Rossi, Pirlo, Montolivo - Giaccherini, Aquilani - Balotelli. Antrenor: Cesare Prandelli
  • Japonia: Kawashima - Nagatomo, Konno, Yoshida, Uchida - Endo, Hasebe - Kagawa, Honda, Okazaki - Maeda. Antrenor: Alberto Zaccheroni

Prima întâlnire dintre Italia şi Japonia avusese loc în 7 noiembrie 2011, în pregătirile pentru Campionatul Mondial din 2002, iar meciul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1 (Cristiano Doni '50 / Atsushi Yanagisawa '9).

Tehnicianul italian Alberto Zaccheroni, campion cu AC Milan în sezonul 1998/1999, se află pe banca tehnică a Japoniei din 30 august 2010, iar aceasta a fost doar a şaptea înfrângere la cârma niponilor, din 39 de partide (23 de victorii şi 9 remize). Cu acest antrenor de 60 de ani, Japonia a cucerit al patrulea titlu în Cupa Asiei, în 2011 (1-0 cu Australia, gol marcat de Tadanari Lee '109), şi a devenit recordmena competiţiei.

În primele partide ale grupei, Italia învinsese Mexicul cu scorul de 2-1, iar Japonia se înclinase în faţa Braziliei, scor 0-3.

Clasamentul grupei A după două etape:

1.Brazilia22005-06
2.Italia22006-46
3.Mexic20021-40
4.Japonia    
2   


2    
3-7     
0

Ultimele două partide din Grupa A sunt programate sâmbătă 22 iunie:

  • Italia - Brazilia, la Salvador, meci transmis în direct de TVR 1, TVR HD şi tvrplus.ro
  • Japonia - Mexic, la Belo Horizonte

Unica ediţie a Cupei Confederaţiilor la care a mai participat Italia a fost cea din 2009, pe care a încheiat-o pe locul al cincilea, după o victorie (3-1 cu SUA) şi 2 eşecuri (0-1 cu Egipt şi 0-3 cu Brazilia).

Cel mai bun rezultat al Japoniei la această competiţie s-a înregistrat în 2001, când a jucat finala, pierdută în faţa Franţei, scor 0-1 (Patrick Vieira '30). În 2003, niponii s-au clasat pe locul al treilea în grupa A (după Franţa şi Columbia, dar înaintea Noii Zeelande), iar în 2005 au încheiat grupa B tot pe locul al treilea (după Mexic şi Brazilia, dar înaintea Greciei).

Programul transmisiunilor TVR de la această competiţie:

  • Joi, 20 iunie, ora 23.00, Spania – Tahiti (înregistrare din Rio de Janeiro)
  • Joi, 20 iunie, ora 1.00, Nigeria – Uruguay (în direct din Salvador)
  • Sâmbătă, 22 iunie, ora 22.00, Italia – Brazilia (în direct din Salvador)
  • Sâmbătă, 22 iunie, ora 0.00, Japonia – Mexic (înregistrare din Belo Horizonte)
  • Duminică, 23 iunie, ora 22.00, Nigeria – Spania (în direct din Fortaleza)
  • Duminică, 23 iunie, ora 0.00, Uruguay – Tahiti (înregistrare din Recife)
  • Miercuri, 26 iunie, ora 22.00, Semifinala 1: 1A – 2B (în direct din Belo Horizonte)
  • Joi, 27 iunie, ora 22.00/23.00, Semifinala 2: 2A – 1B (în direct din Fortaleza)
  • Duminică, 30 iunie, ora 21.00, Finala mică (înregistrare din Salvador)
  • Duminică, 30 iunie, ora 1.00, Finala mare (în direct din Rio de Janeiro)
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 24°C
IASI 21°C 24°C
CLUJ 24°C 26°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 22°C 25°C
BRASOV 22°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Aprilie 2019, 19:47
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-04-2019
Deschidere: 8358.28
Maxim: 8382.84
Mimim: 8352.86
Variatie: 0.14%
TLV
2.15
0.46%
BRD
13.66
0.15%
TGN
351.00
0.57%
SNP
0.38
0.13%
FP
0.96
0.42%
EL
10.70
3.37%
SNG
33.85
0.44%
SNN
10.38
1.37%
TEL
20.80
0%
BVB
22.20
0.89%
ARHIVĂ ȘTIRI