ITALIA | Datoria publică a depășit 155% din PIB în 2020

Italia datoria publică
Italia datoria publică
3 martie 2021, 10:40

Datoria publică a Italiei a totalizat 2.570 de miliarde de euro (3.110 de miliarde de dolari) în 2020, de la 2.410 de miliarde de euro în 2019, iar PIB-ul Italiei s-a situat anul trecut la 1.650 miliarde de euro (1.990 de miliarde de dolari), conform celor mai recente date Istat.

Analiştii se aşteptau ca datoria publică a Italiei să ajungă la finalul anului trecut până la 159% din PIB.

Autorităţile de la Roma au ca obiectiv reducerea datoriei ca procentaj din PIB în 2021 şi în anii următori, deşi analiştii avertizează că va rămâne peste nivelul de 150% din PIB cel puţin până în 2025.

Cheltuielile suplimentare au fost folosite pentru a susţine serviciul naţional de sănătate, aflat sub presiune în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19), şi pentru scheme de protejare a angajaţilor şi a afacerilor, care au fost forţate să se închidă din cauza restricţiilor.

Italia rămâne una dintre cele mai îndatorate ţări din lume şi are al doilea cel mai ridicat nivel al datoriei din zona euro, după Grecia.

Istat a confirmat că a treia economie a zonei euro a scăzut cu 8,9% anul trecut, din cauza restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei. Este cel mai sever declin al PIB-ului Italiei de la Al Doilea Război Mondial.

Pentru 2021, autorităţile de la Roma se aşteaptă la o creştere a PIB-ului Italiei cu 6%, deşi ministrul Economiei, Roberto Gualtieri, a avertizat că datele ar putea fi revizuite în scădere din cauza efectelor pandemiei.

Uniunea Europeană a suspendat în martie 2020 aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere. Printre obligaţiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără şi faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depăşească 3% din Produsul Intern Brut, precum şi obligaţia de a menţine datoria publică sub pragul de 60% din PIB.

După suspendarea regulilor de disciplină bugetară, statele membre au anunţat cheltuieli publice în valoare de miliarde de euro pentru a ajuta sistemele de sănătate şi a susţine economiile, companiile şi piaţa muncii să facă faţă impactului pandemiei de coronavirus.

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite