Italia aprobă un nou pachet de stimulare a economiei. Guvernul va înființa un fond de 4 miliarde de euro pentru a compensa companiile cele mai afectate de criză

Italia a aprobat un nou pachet de stimulare a economiei în bugetul pentru 2021 pentru a favoriza o revenire activității după criza coronavirusului, a declarat duminică Guvernul, după o ședință de noapte, conform Reuters.

18 Octombrie 2020, 12:48 (actualizat 18 Octombrie 2020, 12:53) |
Italia, pachet de redresare a economiei

Coaliția de guvernământ a convenit asupra unei versiuni preliminare a pachetului de stimulare, a declarat o sursă guvernamentală. Alături de măsuri de sprijinire a sistemului de sănătate și de educație, guvernul va înființa un fond de 4 miliarde de euro pentru a compensa companiile cele mai afectate de criză.

Bugetul extinde, de asemenea, schemele de disponibilizare temporară și oferă scutiri de impozite pentru a sprijini ocuparea forței de muncă în sudul țării.

Premierul italian Giuseppe Conte este așteptat să anunțe, de asemenea, noi măsuri pentru a reduce creșterea constantă a cazurilor de COVID-19 din ultimele săptămâni.

Una dintre țările europene cele mai afectate de pandemie, Italia a prognozat o contracție economică de 9% pentru 2020 și un deficit bugetar echivalent cu 10,8% din produsul intern brut.

Pachetul de stimulare va menține deficitul de anul viitor la 7% din PIB, în creștere față de prognoza de 5,7% din aprilie, reflectând cheltuielile suplimentare.

Italia a prognozat o creștere economică de 6% în 2021.

Măsurile de sprijin vor totaliza anul viitor 40 de miliarde de euro, inclusiv împrumuturi ieftine și subvenții din Fondul de redresare al Uniunii Europene.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 5°C
IASI 5°C 3°C
CLUJ 1°C 2°C
CONSTANTA 8°C 9°C
CRAIOVA 8°C 4°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI