Italia amână deschiderea staţiunilor de schi pentru 18 ianuarie. „Se pare că nu sunt întrunite condiţiile”, spun autorităţile regionale

Italia amână deschiderea staţiunilor de schi
Italia amână deschiderea staţiunilor de schi
3 ianuarie 2021, 10:04

„Se pare că nu sunt întrunite condiţiile pentru deschiderea instalaţiilor la 7 ianuarie”, au apreciat autorităţile regionale, citate în decretul semnat sâmbătă de ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, amânând data deschiderii staţiunilor.

Începutul campaniei de vaccinare în Italia, duminica trecută, a intervenit după ce ţara a intrat din nou în lockdown chiar înainte de Crăciun, pentru a evita o explozie a contaminărilor în cursul sărbătorilor de sfârşit de an şi pentru a îndepărta spectrul unui al treilea val, temut de cadrele medicale.

Ţara, care a înregistrat sâmbătă 9.166 de cazuri noi şi 364 de morţi, speră că va continua în ianuarie campania de vaccinare cu 470.000 de injecţii prevăzute în fiecare săptămână.

Franţa, ca şi Italia, are în vedere o posibilă repornire a instalaţiilor mecanice în staţiunile montane cu începere de la 7 ianuarie.

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Paris, Gabriel Attal, a temperat însă miercuri speranţele sectorului în cauză, afirmând că deschiderea la data respectivă este „puţin probabilă” în contextul unei rate de contaminare ridicate.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă