Italia alocă aproape 8 miliarde de euro pentru cei afectați de coronavirus. În Franța au mai murit 3 oameni iar numărul de îmbolnăviri s-a triplat

6 martie 2020, 12:37

În Italia crește numărul de îmbolnăviri de la o ora la altă. Guvernul a luat măsuri dure, incusiv închiderea școlilor, anularea evenimentelor publice și amânarea referendumului pentru reducerea numărului de parlamentari programat la sfaristul acestei luni. Zeci de mii de oameni sunt izolați iar premierul a anunțat măsuri fiscale pentru sprijinirea lor.

Premierul italian Giuseppe Conte a anunțat că s-au alocat 7,8 miliarde de euro pentru sprijinirea familiilor şi afacerilor care suferă de pe urma coronavirusului.

Ministrul de Finanțe din Italia a dat asigurări că nimeni nu-și va pierde locul de muncă din cauza acestui coronavirus.

În Franța au mai murit 3 oameni iar numărul de îmbolnăviri s-a triplat și este acum la aproape 450 de cazuri. Președintele Macron s-a întâlnit cu experții din sănătate.

În Statele Unite, Casa Alba a anunțat că nu va putea să-și onoreze promisiunea de a distribui un milion de kituri de testare până la sfârșitul acestei săptămâni. Peste ocean sunt 12 decese și numărul infectarilor este de peste 200. Congresul a aprobat ieri în regim de urgență un fond de 8 miliarde de dolari pentru lupta împotriva epidemiei.

O situație specială este în California unde un vas de croazieră cu aproape 3500 de oameni la bord a primit interdicția de întra în port până când nu sunt testați toți oamenii de la bord. Mai multe elicopetre au dus kituri de testare la bord.

La nivel internațional, Coreea de Sud are cele mai multe cazuri de infectare peste 6 mii și este într-un conflict diplomatic cu Japonia, după ce Țara Soarelui Răsare a impus ca toți cei care vin din Coreea de Sud să stea 14 zile în carantină.

China, acolo unde a apărut acest nou virus raportează tot mai puține îmbolnăviri, iar recent cele mai multe sunt de import, majoritatea fiind cetățeni întorși din Italia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite