Italia a raportat în acest weekend, pentru prima oară din luna mai, un bilanț zilnic cu peste o mie de infectări. Media de vârstă a pacienților este de 30 de ani

23 august 2020, 22:38

Plaja Santa Marinella de la Roma este plină de oameni. Cei mai mulți poartă mască și stau în grupuri separate.

Există însă și cei care ignoră recomandările oficiale, mai ales odată cu lăsarea serii, când se dă liber la distracție.

Regiunea capitalei italiene este, de altfel, locul unde au apărut cele mai multe cazuri noi de COVID-19.

Italia a raportat în acest weekend, pentru prima oară din luna mai, un bilanț zilnic cu peste o mie de infectări. Cei mai mulți sunt cei întorși din vacanțe, iar potrivit autorităților, vârsta medie a noilor infectați este de 30 de ani.

Pe aeroporturile din Roma, cei care vin din zone de risc, ca de exemplu Spania, Croația, Malta sau Grecia, sunt obligatoriu testați.

Ministrul italian al Sănătății a declarat că nu se ia în calcul impunerea unei noi perioade de carantină la nivel național, dar ar putea fi impuse unele restricții locale dacă epidemia scapă din nou de sub control.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite