Italia: Un turist francez nu a fost localizat nici după o săptămână de la apelul de urgență

Italienii au şi ei probleme cu localizarea unei persoane, după un apel la 112. E vorba de un turist francez, în vârstă de 27 de ani, dispărut de 7 zile, care nu a ştiut să spună unde se află.

16 August 2019, 18:36 (actualizat 16 August 2019, 20:35) Știrile TVR |

"Simon Gautier, turist francez: Puteţi să mă ajutaţi? Cred că mi-am rupt picioarele.

Dispecer: Ştiţi unde sunteţi?

Simon Gautier, turist francez: Nu ştiu. Am plecat din Policastro dimineaţă şi am vrut să merg pe jos până la Napoli. Dar nu ştiu".

Este apelul făcut vinerea trecută. Simon rămâne de negaăsit.

Localizarea nu a funcționat, între timp telefonul i s-a descărcat și nu se mai poate lua legătura cu el.

Autoritățile italiene s-au organizat greu, tânărul a sunat dimineață la ora 9, dar cercetările au început la căderea serii și un elicopter a fost trimis după 28 de ore în zonă!

Familia tânărului a fost anunțată abia după 3 zile. Disfuncțiile din sistem au generat o polemică uriașă. Disperată, mama tânărului imploră echipele de intervenție să trimită echipe mai numeroase și mai bine pregătite în zonă. 15 prieteni ai francezului au ajuns in Italia pentru a ajuta la operatiuni.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 9°C
IASI 8°C 4°C
CLUJ 5°C 4°C
CONSTANTA 12°C 12°C
CRAIOVA 6°C 8°C
BRASOV 7°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI