Italia: Premierul desemnat s-a retras. Noua propunere: un fost funcționar de rang înalt de la Fondul Monetar Internațional

Preşedintele Italiei a desemnat un nou premier în tentativa de a evita agravarea crizei politice şi organizarea de alegeri anticipate. Carlo Cottarelli este un economist care a lucrat la Fondul Monetar Internaţional. Şeful statului şi-a atras, însă, furia partidelor de extremă-dreapta şi mai ales a Mişcării anti-sistem "5 Stele", care au cerut Parlamentului demiterea lui Mattarella.

28 Mai 2018, 13:48 (actualizat 28 Mai 2018, 20:25) Știrile TVR |

Duminică, fostul premier desemnat, Giuseppe Conte, a anunțat că a eșuat în eforturile de a forma un guvern.

Conte a precizat că renunță la negocieri după ce președintele Sergio Mattarella a refuzat să-i încredințeze Ministerul Economiei, cel mai important din guvern, euroscepticului Paolo Savona. În vârstă de 81 de ani, Savona face parte din Mișcarea "5 Stele" și este cel mai critic adversar al monedei unice.

Decizia președintelui l-a înfuriat pe liderul Mișcării.

Luigi di Maio, președintele Mișcării 5 Stele: "Vrem să facem să plătească acea persoană care ne-a făcut această nedreptate, apoi Parlamentul va decide. Dar trebuie să fie clar că, împreună cu Liga, avem majoritatea parlamentară".

Eșecul lui Conte a influențat și bursele.

Dacă și Carlo Cottarelli va eșua în demersul de a forma un cabinet, Italia va avea alegeri anticipate, probabil în septembrie.

Până atunci, Cotarelli va conduce un guvern de criză.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 11°C
IASI 15°C 7°C
CLUJ 11°C 4°C
CONSTANTA 16°C 12°C
CRAIOVA 13°C 10°C
BRASOV 14°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI