IT-ul, sectorul cel mai afectat de reforma bugetară. Companiile se gândesc să renunțe la investiții

20 decembrie 2017, 20:55

Florin lucrează ca programator de 22 de ani. După o experiență de șapte ani în Irlanda, s-a întors în România să preia conducerea tehnică a unei companii care dezvoltă soft pentru Agenția Spațială Europeană.

A aflat cu stupoare că venitul lui ar urma să scadă cu 6,5% dupaă transferul contribuțiilor de la angajator la angajat. Acum se gândește tot mai serios la ofertele de lucru primite din străinătate.

Peste 35.000 de programatori, adică aproape o treime din angajații din IT, ar putea avea veniturile reduse din cauza noile prevederi fiscale, estimează patronatele.

Problema apare din cauză că în IT transferul contribuțiilor de la companii la salariați nu se compensează prin reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Impozitul pe venit este zero, iar scăderea nu este posibilă. Ca să nu-și piardă talentele, companiile sunt nevoite să crească bugetele de salarii cu până la 15%.

Finanțele pregătesc o ordonanță de urgență prin care firmele din IT vor primi ajutoare de stat pentru a compensa majorările de salarii.

Dar deocamdată, nu există nimic concret.

Industria IT a realizat o cifră de afaceri record de peste patru miliarde de euro, anul acesta. Salariul mediu în sector, în octombrie, a trecut ușor de 6.000 lei, cel mai mare din economie, potrivit INS.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite