ISU Argeș: Incendiul de vegetație de lângă Cetatea Poenari, provocat de o țigară aprinsă aruncată la întâmplare

27 aprilie 2018, 16:11

Misiunea pentru stingerea incendiului de litieră din Arefu s-a încheiat.

După mai bine de 5 zile de eforturi deosebite, care au presupus concentrare de mari resurse umane și materiale, incendiul de vegetație uscată și litieră de pădure din apropierea Cetății Poenari a fost declarat lichidat.

În cursul zilei de ieri au mai fost identificate focare, care au fost lichidate de către salvatori, iar pe partea de nord a versantului, într-o zonă inaccesibilă terestru, exista o fumegație, pe o stâncă, fără posibilități de extindere.

Pe parcursul nopții, dar și în această dimineață, s-au realizat recunoașteri ale zonei, atât de pe DN 7C, cu mijloace de observare de la distanță, cât și cu echipe terestre și nu a mai fost identificate alte focare existente.

În continuare, echipaje de pompieri, voluntari și reprezentanți ai ocoalelor silvice vor rămâne în zonă, pentru monitorizare.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că incendiul a fost provocat de o țigară aruncată la întâmplare (fumatul în locuri nepermise)” a transmis ISU Argeș.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite