Istorie cu controverse. Academia Română se implică în scandalul legat de manualul Istoria Județului Buzău

Continuă controversele în jurul lucrării Istoria Județului Buzău care se folosește la cursul opțional de Istorie locală. Academia Română, care inițial a evidențiat erorile din volum și a cerut retragerea cărții din școli, și-a schimbat opinia și, în final, prin președintele forului, cere doar îndreptarea erorilor într-o nouă ediţie. Cartea este distribuită deja elevilor.

31 Octombrie 2019, 20:27 (actualizat 31 Octombrie 2019, 20:47) |
Istorie cu controverse
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Manualul Istoria Județului Buzău a fost criticat de la apariție de specialiști ai Muzeului Judeţean Buzău care au semnalat mai multe greşeli pe care le-au trecut şi într-o recenzie trimisă Academiei Române.

După ce au studiat lucrarea, cercetătorii Academiei au semnalat și ei "grave abateri de la adevărul istoric".

Chiar preşedintele Academiei a solicitat, pe 8 octombrie, Ministerului Educației Naționale să retragă manualul considerat "o pseudo-lucrare de istorie": "Lucrarea conține grave distorsiuni de la istoria românilor, așa cum este ea studiată prin programele școlare (...), numeroase erori de ordin științific, datări false, fenomene istorice inventate, fotografii greșit atribuite etc".

Aceeași scrisoare a fost trimisă și Prefecturii Buzău. Două săptămâni mai târziu, ca urmare a unei vizite a primarului Buzăului la Academie, președintele Academiei a revenit asupra criticilor din prima solicitare și a precizat, într-o nouă adresă către Ministerul Educației, datată 23 octombrie, că "în linii mari, cartea nu se abate de la principiile fundamentale de abordare a trecutului românilor și că sunt necesare doar mici intervenții punctuale".  Astfel că, au "convenit"  asupra unei "revizuiri a textului" în vederea unei noi ediții, îmbunătățite, a cărții.

Volumul Istoria Județului Buzău este editat și tipărit de o fundație, iar costurile au fost acoperite de Primăria Buzău.

Cartea a fost distribuită în toate școlile din județ, pentru elevii claselor a VII-a care au un curs opțional pe această temă.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 9°C
IASI 4°C 8°C
CLUJ 7°C 9°C
CONSTANTA 7°C 14°C
CRAIOVA 4°C 5°C
BRASOV 6°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI