Israelul, destinaţia preferată a românilor. Yariv Levin, ministrul Turismului: “Între România și Israel sunt 60 de zboruri săptămânale”

25 mai 2018, 12:12

Şi pentru că se apropie atât vacanţa de Rusalii cât şi cea de 1 iunie, o variantă preferată de români este city break-ul în Tel Aviv sau Ierusalim, fapt confirmat şi de Yariv Levin.

“Dacă în trecut era doar un număr mic de pelerini care veneau în Israel, anul trecut am avut 80.000 de români care au venit în Israel. Iar anul acesta vom ajunge la un număr de 100.000 de turişti români. Mulţi vin pentru city break-uri, combinând Tel Aviv şi Ierusalim. noul şi vechiul, viaţa de noapte şi experienţa spirituală. Israelul este unic, poţi combina o vacanţă cu vreme excelentă cu plaje şi posibilitatea de a vizita locurile sfinte, istorice să mergi pe urmele lui Iisus”, a precizat Yariv Levin.

“Construim o telegondolă care îţi va permite să vezi de sus Ierusalimul în timp ce vei ajunge la Zidul Plângerii. Vei avea o experienţă unică nu doar ziua ci şi noaptea, când vei vedea totul iluminat aproape cum era acum pe vremea lui Iisus, acum 2000 de ani. Această telegondolă va aservi 3.000 de turişti pe oră şi va lucra 24 de ore pe zi”, a mai spus ministrul israelian al Turismului.

Yariv Levin, ministrul israelian al Turismului: „Aeroportul nostru este cel mai sigur iar zborurile noastre sunt cele mai sigure. Poţi circula noaptea la orice oră La Tel Aviv, poţi vedea oameni făcând jogging la tel Aviv. Nimeni nu te va ataca sau tâlhări în stradă. Îi asigur pe turiştii români care vin în Israel că vor avea o experienţă unică. Aşa că încercaţi!”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă