Israel: Zeci de mii de persoane protestează la Ierusalim împotriva reformei justiţiei

Proteste în Israel
Proteste în Israel
20 februarie 2023, 18:23

Ca şi lunea precedentă, o maree de drapele israeliene, albastre şi albe, a inundat parcurile şi străzile vecine Knesset-ului şi pe care accesul este îngrădit de poliţie, potrivit jurnaliştilor AFP de la faţa locului.

În jurul orei locale 14.00 (12.00 GMT), începutul anunţat al protestului, mulţimea atingea 30.000 de persoane, potrivit canalului 12 al televiziunii israeliene. Poliţia israeliană nu publică estimări ale numărului participanţilor la manifestaţii.

„Sătui de corupţi” sau „Fascismul nu va ţine”, sunt câteva dintre mesajele afişate pe pancartele agitate de manifestanţi, care scandau printre altele „Israel nu este o dictatură” sau „Democraţie egal dialog”.

„Statul este în pericol”, a declarat pentru AFP Dvir Bar, un manifestant de 45 de ani venit de la Holon (centru).

Proiectul de reformă al justiţiei anunţat la începutul lui ianuarie de guvern mobilizează o mare parte a opiniei publice împotriva lui.

Potrivit criticilor săi, reforma, care vizează reducerea influenţei puterii judiciare spre profitul celei politice, ameninţă caracterul democratic al statului Israel.

Acest proiect „este o tentativă de lovitură de stat vizând transformarea Israelului în dictatură”, este de părere Bar.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a întors aceste acuzaţii împotriva manifestanţilor.

„Într-o democraţie, poporul votează în alegeri, iar reprezentanţii poporului votează aici, în Knesset”, a declarat el. „Din nefericire, liderii protestelor calcă în picioare democraţia. Ei nu respectă rezultatele alegerilor, nu respectă decizia majorităţii”, a adăugat şeful guvernului israelian.

Pentru Benjamin Netanyahu şi ministrul său al justiţiei Yariv Levin, proiectul de lege este necesar pentru a restabili un raport de forţă echilibrat între aleşi şi Curtea supremă, pe care premierul şi aliaţii săi o consideră politizată.

La Tel Aviv au avut loc manifestaţii în fiecare sâmbătă seară, reunind zeci de mii de protestatari – semn al unei mobilizări masive la scara întregii ţări – care denunţă în bloc acest proiect dar şi politica generală a guvernului, format în decembrie de Netanyahu împreună cu partide de extremă dreapta şi cu formaţiuni ultrareligioase evreieşti.

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite