Israel va trimite un astronaut în spaţiu în 2021, al doilea din istoria țării, după tragedia din 2003

Eytan Stibbe al doilea astronaut al Israelului
Eytan Stibbe al doilea astronaut al Israelului
16 noiembrie 2020, 18:55

Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă de preşedintele israelian Reuven Rivlin şi de Ran Livne, directorul general al Ramon Foundation, un grup non-profit care va coordona misiunea, potrivit Agerpres.

Eytan Stibbe, un fost pilot militar în vârstă de 62 de ani, urmează să decoleze până la sfârşitul anului 2021 pentru o misiune ştiinţifică la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), potrivit Ramon Foundation.

Stibbe va petrece aproximativ 200 de ore în spaţiu pentru a efectua o serie de experimente ştiinţifice şi medicale proiectate de cercetători israelieni.

Antrenamentul său va debuta în următoarele luni. Cu aproximativ trei luni înainte de zbor, el va începe o serie de antrenamente intensive în Statele Unite, Germania şi Rusia.

Eytan Stibbe urmează să decoleze din Florida, potrivit Ramon Foundation.

Primul astronaut al Israelului, Ilan Ramon, şi-a pierdut viaţa într-un accident survenit la reintrarea navetei spaţiale Columbia în atmosfera terestră, în 2003. Toţi cei şapte membri ai echipajului au murit în explozie.

O rachetă a SpaceX a decolat duminică de la centrul spaţial Kennedy din Florida cu patru astronauţi la bord, spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

La bordul navei se află astronauţii NASA Michael Hopkins, Victor Glover şi Shannon Walker, împreună cu Soichi Noguchi de la agenţia spaţială japoneză JAXA. Acesta este al doilea zbor cu echipaj uman asigurat de SpaceX, o companie privată fondată de antreprenorul Elon Musk, după lansarea istorică a astronauţilor Bob Behnken şi Doug Hurley în luna mai la bordul unei nave spaţiale Crew Dragon.

Misiunea Demo-2 reprezintă prima lansare din Statele Unite în aproape un deceniu şi prima dată când o firmă privată, mai degrabă decât o agenţie spaţială guvernamentală, a trimis oameni pe orbită.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite