Israel: Purtarea măștii de protecție nu va mai fi obligatorie în exterior

Purtarea măştii de protecţie împotriva coronavirusului nu va mai fi obligatorie în exterior în Israel cu începere de duminică, în cadrul ridicării treptate a restricţiilor legate de pandemie, au anunţat joi seară autorităţile israeliene, notează AFP.

16 Aprilie 2021, 08:27 (actualizat 16 Aprilie 2021, 12:54) |

Statul evreu a fost printre primele ţări care, din primăvara anului 2020, a impus purtarea măştilor sanitare în locurile publice, informeaza Agerpres.

Situaţia s-a schimbat în ultimele săptămâni datorită unei campanii masive de vaccinare care a permis administrarea cele două doze necesare de vaccin Pfizer/BioNTech la peste jumătate (53%) din cei 9,3 milioane de locuitori.

"Măştile sunt făcute pentru a ne proteja de pandemia de coronavirus. Dar, din moment ce experţii au ajuns la concluzia că masca nu este necesară în aer liber, am decis să ridic (obligaţia de a purta) masca", a comunicat ministrul sănătăţii, Yuli Edelstein, într-un comunicat.

"Rata de infectare este foarte scăzută în Israel datorită succesului campaniei de vaccinare, deci este posibil să relaxăm măsurile", a adăugat el, precizând că masca a rămas oricum obligatorie în locurile publice închise, cum ar fi centrele comerciale.

Israelul a lansat o vastă campanie de vaccinare la sfârşitul lui decembrie în urma unui acord cu gigantul farmaceutic american Pfizer care i-a livrat rapid milioane de doze în schimbul informaţiilor cu privire la efectele vaccinării. Ţara dispune în special de baze de date cu privire la istoricul medical al populaţiei sale.

Statul evreu a înregistrat la mijlocul lunii ianuarie un vârf de circa 10.000 de contaminări zilnice, dar acestea au fost sub 200 în ultimele zile, cu o rată de pozitivare a testelor de 0,3%.

Israelul şi Pfizer au "demonstrat că pandemia de COVID-19 poate fi învinsă printr-o campanie de vaccinare în masă", a declarat miercuri Albert Bourla, CEO al gigantului farmaceutic, într-o înregistrare video difuzată cu ocazia sărbătorilor marcând cea de-a 73-a aniversare (potrivit calendarului iudaic) a independenţei Israelului în cursul cărora mii de persoane, adesea fără măşti, s-au adunat la Ierusalim.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 3°C
IASI 3°C 1°C
CLUJ -2°C -3°C
CONSTANTA 4°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV -1°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI