Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Isărescu:Legea dării în plată nu ar strica, dacă se referă la cei cu probleme reale. Să ieșim din starea obsesivă că băncile se răzbună

Legea dării în plată, dacă va fi aprobată în concordanță cu expunerea de motive, adică să se refere la cei care au probleme reale, nu ar strica, a subliniat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-un briefing de presă. "Reacția băncilor la legea dării în plată este o reacție prudențială și normală și nu trebuie interpretată ca un fel de răzbunare, așa cum am văzut că se discută prin presă", a mai declarat el.

05 Februarie 2016, 17:26 (actualizat 05 Februarie 2016, 22:09) |
Legea care schimbă creditarea
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

"Credem că ce au anunțat unele bănci, în condițiile în care legea va fi aprobată în forma actuală, mi se pare o reacție actuală la o propunere legislativă majoră. Legea dării în plată, dacă va fi aprobată în concordanță cu expunerea de motive, adică să se refere la cei care au probleme reale, și nu la alte imobile sau terenuri, cred că nu ar strica. Pe de altă parte, dacă mă întrebați pe mine, este foarte bine ce am văzut în ultimele zile, în sensul că se vine cu informații corecte. Numai în Spania se găsește o astfel de lege.  (...) Această lege, așa cum este în prezent, nu spune nimic despre garanția pe care statul o dă prin programul Prima casă. Trebuie să ieșim din starea obsesivă că băncile se răzbună", a declarat Isărescu, citat de Agerpres.

"Reacția băncilor la legea dării în plată este o reacție prudențială și normală și nu trebuie interpretată ca un fel de răzbunare, așa cum am văzut că se discută prin presă. Odată pentru totdeauna trebuie să înțelegem cum funcționează o bancă. Ea dă credite din banii pe care îi atrage de la deponenți, iar la deponenți nu există negocieri. Dacă dumneavoastră vă duceți la bancă să cereți să vă retrageți banii la ora 03.00 și banca întârzie cu explicații că are dificultăți, atunci nu e bine. Băncile își asumă riscuri și trebuie să aibă grijă de banii deponenților, bani pe care îi ia și îi dă credit. Riscul de neplată, care oricum există, ar urma să fie legiferat. Banca reacționează dacă apar asemenea riscuri și se gândește în ce condiții poate gestiona un asemenea risc. Un alt risc pe care și-l asumă este riscul de dezechilibru între ce are pe pasiv și ce dă mai departe, mai ales la credite ipotecare. A spune că această lege vrea să facă dreptate între debitori și bancă nu e adevărat. E un risc enorm din partea băncii să iei un credit pe 2-3 luni și pe de altă parte să plaseze banii pe o perioadă foarte lungă, de 30 de ani. Este o reacție absolut normală la o propunere legală care schimbă cadrul de acordare a creditului în România. Mulți consideră că aceasta ar fi o derogare la noul Cod Civil", a mai susţinut guvernatorul BNR.

În opinia sa, trebuie să se ţină seama de poziţia exprimată joi de Comisia Europeană.

"Mai văd această poziție ca o chestiune serioasă, sub nicio formă nu trebuie să promovăm idei de tipul că această Comisie Europeană a fost influențată de X sau de Y din țară. Are o grămadă de experți care monitorizează situația. Mai văd această luare de poziție în contextul în care într-o formă sau alta s-a exprimat pe această temă Banca Europeană Centrală, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție, dar și președintele țării. Aceasta însă nu trebuie, sub nicio formă, ca o considerație internațională, ci pe puncte de vedere care coincid și care trebuie luate în serios. Banca Națională păstrează același limbaj, nu ne-am schimbat poziția în niciun fel", a menționat oficialul.

Joi seara, la TVR, iniţiatorul legii "dai casa, scapi de datorii" a răspuns observaţiilor CE. Deputatul PNL Daniel Zamfir a reiterat că legea va suferi anumite modificări tocmai pentru clarificarea temerilor lansate de BNR şi în avizul Băncii Centrale Europene. Una dintre temerile Comisiei Europene legată de retroactivitate este reglementată deja printr-o decizie a Curţii Constituţionale din România. VEZI AICI celelalte precizări

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 20°C 22°C
IASI 18°C 21°C
CLUJ 22°C 25°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 19°C 22°C
BRASOV 18°C 22°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Aprilie 2019, 01:53
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 23-04-2019
Deschidere: 8402.88
Maxim: 8413.64
Mimim: 8350.16
Variatie: -0.53%
TLV
2.15
1.14%
FP
0.97
0.21%
SNP
0.38
0.4%
SNG
33.90
0.15%
BRD
13.70
0.87%
TGN
350.00
0%
SNN
10.38
4.49%
EL
10.70
3.26%
COTE
78.00
1.02%
SIF5
2.07
0%
ARHIVĂ ȘTIRI