Irina Radu, PDG al TVR, împreună cu vedete ale Televiziunii Române vor oferi informaţii despre programele din noua grilă TVR

Ionuţ Cristache ne dă întâlnire pe 5 aprilie la ora 21.00 în direct la TVR 1 şi TVR+
Ionuţ Cristache ne dă întâlnire pe 5 aprilie la ora 21.00 în direct la TVR 1 şi TVR+
5 aprilie 2017, 16:19

O grilă de programe axată pe informaţie şi actualitate la TVR 1. Filme artistice noi, teatru, seriale de succes pentru toate gusturile, sport, ştiri şi mult divertisment la TVR 2. Sunt, pe scurt, ofertele de programe ale principalelor posturi TVR în această primăvară. Care sunt noile programe din grilele TVR 1 şi TVR 2, ce prezentatori şi moderatori noi sau consacraţi îi aşteaptă pe telespectatori în faţa micului ecran aflăm în ediţia specială România 9 de azi, 5 aprilie. Emisiunea este transmisă în direct de TVR 1 şi TVR+ de la ora 21.00.

Prezentatori şi moderatori ai emisiunilor TVR împreună cu Irina Radu, preşedinte director general al TVR, sunt invitaţii lui Ionuţ Cristache în această seară, la România 9, la o discuţie despre viitorul Televiziunii Române. Vom afla noutăţile grilelor de programe de la Irina Păcurariu, Maria Linda, Dorin Chioţea, Mihai Constantin, Iuliana Tudor, Cătălin Ştefănescu, Emma Zeicescu, Radu Andrei Tudor, Mircea Radu, Virgil Ianţu, Marina Almăşan, Adrian Enache, Alina Alexoi, Monica Ghiurco şi Gabriel Giurgiu.

România 9 este un talk-show de sinteză, în care, alături de invitaţi puternici, sunt dezvoltate şi dezbătute teme politice, sociale şi economice, într-o manieră dinamică şi interactivă. România 9 este în direct la TVR 1 şi TVR+, de luni până joi, de la ora 21.00.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă