Irina Begu s-a calificat în finala turneului de la Szekesfehervar (Ungaria)

Irina Begu
Irina Begu
27 octombrie 2019, 12:47

Irina Begu (29 ani, 111 WTA), a patra favorită, a obţinut victoria într-o oră şi 15 minute, informează Agerpres.  Begu are acum 3-2 în meciurile cu Veronica Cepede Royg (27 ani, 140 WTA). Begu s-a impus în primele două meciuri, în 2014 la Rio, în optimi, cu 6-3, 5-7, 6-1, şi la Campinas (Brazilia, ITF, 25.000 de dolari), cu 6-2, 6-2, în sferturi. Sud-americanca a câştigat în 2014, la Medellin (Columbia, ITF, 50.000 dolari), cu 6-4, 4-6, 6-4, în finală, şi în 2018, în optimi la Acapulco, cu 7-6 (3), 6-1.

În finală, Begu o va înfrunta pe Danka Kovinic (Muntenegru), a treia favorită, care a profitat de abandonul ucrainencei Katarina Zavaţka, a cincea favorită, la scorul de 6-0, 4-1. Românca are 2-0 în meciurile directe cu Kovinic (25 ani, 108 WTA), pe care a învins-o în 2010 la Bucureşti (ITF, 25.000 dolari), cu 6-2, 6-3, în primul tur, şi la  Dubai (ITF, 75.000 dolari), în 2012, în primul tur, cu 6-2, 6-2.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite