Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
TENIS

Irina Begu - prima oară în carieră în turul al treilea la Australian Open

A 42-a jucătoare de tenis a lumii, Irina-Camelia Begu, a acces în turul al treilea la Australian Open, după un nou meci de excepție, în fața cehoaicei Katerina Siniakova (poziția 81 WTA), încheiat cu scorul de 7-5, 6-4, la capătul unei partide de două ore și trei minute.

Bucureșteanca de 24 de ani, care în primul tur a reușit un joc de senzație în fața nemțoaicei Angelique Kerber, și-a asigurat astfel 130 de puncte și 97.500 de dolari australieni.

21 Ianuarie 2015, 04:34 (actualizat 21 Ianuarie 2015, 04:40) |
Irina-Camelia Begu
Irina-Camelia Begu
Statistica meciului dintre Katerina Siniakova și Irina-Camelia Begu, de la Australian Open, în ianuarie 2015

În ciuda unui debut echilibrat de meci, Siniakova a dus scorul la 3-0 în primul set (a reușit un break la 1-0), în urma unor game-uri foarte lungi. Românca a reușit apoi să câștige 5 game-uri consecutive, după ce a izbutit două break-uri la scorul de 1-3 (din a cincea șansă, deși a condus cu 40-0) și 3-3 (din a treia șansă, după ce a avut 40-15). Irina Begu și-a pierdut serviciul la scorul de 5-4, a izbutit însă un contrabreak și a ”închis setul” fără emoții deosebite.

Setul al doilea a început cu un break reușit de româncă, performanță repetată și la scorul de 3-1. Partida a continuat cu 3 break-uri consecutive, însă bucureșteanca a obținut calificarea grație ultimei mingi de meci avute, după ce a condus cu 40-0.

Statistica partidei Katerina Siniakova - Irina Begu, potrivit WTA:

(w460) Statistica

Cehoaica, învingătoare în prima rundă în fața rusoaicei Elena Vesnina (poziția 65 mondială), scor 6-2, 7-5, a învins-o pe româncă la începutul anului, la Shenzen, în primul tur (6-7(5), 6-4, 6-1).

Pentru un loc în optimile de finală, românca se va duela cu nemțoaica de 19 de ani Carina Witthoeft (locul 104 în lume), pe care a învins-o în 2013 la Bad Gestein cu un dublu 6-3. Sportiva originară din Hamburg, care nu a trecut, în acest an, de primul tur al calificărilor de la Shenzen și Hobart, le-a eliminat până acum pe spaniola Carla Suarez Navarro (locul 17 WTA), scor 6-3, 6-1, și pe americanca Christina McHale (poziția 54 mondială), scor 6-3, 6-0.

Irina-Camelia Begu se află pentru a cincea oară la Australian Open, însă a reușit în premieră accesul în turul al treilea la Grand Slamului de la Melbourne. Până acum, cea mai bună performanță fusese turul secund, în 2013, după o victorie în fața olandezei Arantxa Rus (6-4, 6-2), și un eșec fără drept de apel în fața polonezei Agnieszka Radwanska (3-6, 3-6).

Irina Begu are în palmares un trofeu WTA (la Tașkent, în 2012) și alte trei finale jucate (în 2011 la Marbella și la Budapesta și în 2014 la Moscova). La dublu, a câștigat 4 turnee din 6 finale disputate. Succesele s-au înregistrat în 2012 la Hobart (alături de Monica Niculescu), în 2013 la 's-Hertogenbosch (cu Medina Garrigues) și în 2014 la Rio de Janeiro şi Seul (cu Lara Arruabarrena).

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 12°C
IASI 9°C 11°C
CLUJ 8°C 10°C
CONSTANTA 10°C 9°C
CRAIOVA 14°C 12°C
BRASOV 10°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Februarie 2019, 04:52
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 15-02-2019
Deschidere: 7642.1
Maxim: 7708.75
Mimim: 7637.46
Variatie: 0.2%
TLV
1.84
1.19%
SNN
9.33
3.66%
SNP
0.35
0.43%
TEL
22.15
1.58%
FP
0.87
3.53%
BRD
11.60
1.54%
SNG
31.20
0.95%
TGN
336.50
1.97%
EL
10.70
0.19%
SIF5
2.06
2.15%
ARHIVĂ ȘTIRI