Iranul neagă implicarea directă în atacurile din Israel. SUA nu are informații despre participarea Teheranului. Wall Street Journal: Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice a avut întâlniri de planificare a atacurilor cu Hamas în august

Soldați cu drapelul palestinian
Soldați cu drapelul palestinian
9 octombrie 2023, 10:19

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a mai spus că, în prezent, SUA nu are informații directe despre implicarea Iranului, în ciuda afirmațiilor Israelului, inclusiv a președintelui Isaac Herzog, care a spus că Iranul este arhitectul atacurilor.

Wall Street Journal, citând o varietate de surse, a susținut că Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (Forța Quds), principala ramură a armatei iraniene, a participat la întâlniri de planificare a atacurilor împreună cu Hamas în luna august, la Beirut, inclusiv la două presupuse întîlnire la care a participat și ministrul iranian de Externe Hossein Amir Abdollahian.

Nimeni nu se îndoiește că Teheranul a avut un motiv pentru a sprijini atacul, iar regimul a laudat acțiunile Hamas.

Președintele iranian Ebrahim Raisi a vorbit duminică cu Hamas, dar nimic din toate acestea nu reprezintă o dovadă că Iranul a oferit sprijin logistic sau de planificare prealabil.

Blinken a declarat duminică: „În acest caz, nu am văzut încă dovezi că Iranul a direcționat sau a fost în spatele acestui atac, dar cu siguranță există o relație lungă”.

Misiunea Iranului la Națiunile Unite a respins cu fermitate noțiunea de implicare a Forței Quds în luarea deciziilor privind ofensiva Hamas. Reprezentanții  misiunii au declarat: „Deciziile luate de rezistența palestiniană sunt extrem de autonome și aliniate neclintit cu interesele legitime ale poporului palestinian.”

„Măsurile hotărâte luate de Palestina reprezintă întru totul o apărare legitimă împotriva a şapte decenii de ocupaţie opresivă şi de crime abominabile comise de regimul sionist nelegitim”, a menţionat misiunea Iranului la ONU în comunicat.

Iranul nu a făcut un secret din faptul că sprijină Hamas, finanţând şi înarmând atât această grupare, cât şi organizaţia Jihadul Islamic.

Atacul Hamas de sâmbătă, cea mai mare incursiune în Israel de decenii, a avut loc în contextul în care Arabia Saudită se îndrepta spre normalizarea relaţiilor cu Israel în schimbul unui acord de apărare între Washington şi Riad, o decizie care poate frâna apropierea regatului de Teheran, notează Reuters.

„Rămânem cu empatie susţinători neclintiţi ai Palestinei; totuşi, nu suntem implicaţi în răspunsul Palestinei, care a fost numai al Palestinei”, a mai precizat misiunea iraniană la ONU.

Atacul combatanţilor Hamas prin oraşele israliene de sâmbătă a fost cea mai sângeroasă incursiune de la atacurile simultane ale Egiptului şi Siriei din războiul de Yom Kippur din urmă cu 50 de ani şi a ameninţat să declanşeze o nouă conflagraţie în conflictul de lungă durată.

Misiunea iraniană la ONU a spus că „succesul” operaţiunii Hamas se explică prin faptul că a fost o surpriză, ceea ce o face să fie în acelaşi timp „cel mai mare eşec” al organizaţiilor israeliene din domeniul securităţii.

„Încearcă să-şi justifice eşecul şi să-l atribuie puterii şi planificării operaţionale ale serviciilor de informaţii iraniene”, a mai precizat sursa citată.

„Lor li se pare foarte dificil să accepte că în comunitatea de informaţii se vorbeşte că au fost învinşi de o grupare palestiniană”, a mai afirmat misiunea Iranului la ONU.

Deși este de așteptat ca Iranul să nege implicarea în atacurile puse în parctică de Hamas, parțial pentru a preveni un atac in partea Israelului, relația istorică dintre Hamas și Teheran nu este la fel de strânsă așa cum este cea cu alte grupări islamice militante din regiune.

Bulversat de cel mai sângeros atac de pe teritoriul său de la crearea sa, Israelul a declarat oficial război Hamas duminică, după ofensiva fără precedent lansată cu o zi în urmă de mişcarea islamistă palestiniană din Gaza, confruntările făcând peste o mie de morţi în total.

Încercând să recâştige controlul după acest atac de amploare – pe uscat, prin aer şi pe mare – în plin Shabbat, sărbătoarea evreiască săptămânală, forţele israeliene au continuat să vâneze duminică membrii Hamas din sudul Israelului şi au continuat loviturile aeriene împotriva ţintelor din Gaza, unde au fost distruse mai multe clădiri.

Mai mulţi membri ai Consiliului de Securitate al ONU, fără a întruni, însă, unanimitatea, au condamnat duminică ofensiva surpriză a mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului în timpul unei întâlniri de urgenţă cu uşile închise.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite