Iranul avertizează Statele Unite să nu mai repete „greşeala” cu drona

Ministrul de Externe iranian Mohammad Javad Zarif
Ministrul de Externe iranian Mohammad Javad Zarif
21 iunie 2019, 12:18

„Sperăm că duşmanii noştri nu vor face din nou astfel de greşeli”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Abbas Mousavi, într-un interviu pentru postul naţional IRIB.

„Am informat ONU şi am depus un protest acolo împotriva acestei încălcări clare şi provocatoare din partea Statelor Unite”, a adăugat el.

Pentru a veni în sprijinul afirmaţiilor guvernului, şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a scris pe Twitter ceea ce el a spus că erau coordonatele dronei în momentul când a fost vizată. El a declarat de asemenea că epava dronei doborâte a fost recuperată în apele iraniene.

Potrivit Washingtonului, aparatul fără pilot zbura la 34 de kilometri de coasta iraniană când a fost doborât.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite