Irak: Atac cu douăsprezece rachete balistice, lansate spre Erbil. Rachetele au lovit şi consulatul american din capitala Kurdistanului irakian

Douăsprezece rachete balistice au vizat Erbil şi consulatul american din capitala Kurdistanului irakian, au asigurat forţele de securitate kurde într-un comunicat de presă în care mai informează că aceste rachete au fost lansate din afara graniţelor Irakului, relatează Agerpres, care citează AFP. Erbil este capitala regiunii Kurdistanului Irakian.

13 Martie 2022, 07:47 (actualizat 13 Martie 2022, 09:43) Știrile TVR |
Aeroportul din Erbil / FOTO: dw.com - Reuters

Irakul împarte cu Iranul lunga sa graniţa de est, iar Teheranul joacă în Irak un rol esenţial atât din punct de vedere politic, cât şi economic.

Atacul a fost realizat cu „12 rachete balistice trase asupra unui district din Erbil şi au vizat consulatul american”, potrivit unui comunicat al unităţii de combatere a terorismului din Kurdistan.

„Rachetele au fost lansate din afara graniţelor Irakului şi Kurdistanului, mai precis dinspre estul” ţării.”Nu există pierderi umane, ci doar pagube materiale”, adaugă comunicatul, fără a menţiona posibile pagube aduse consulatului american.

Agenția de știri AP a citat un oficial american al apărării spunând că rachetele au fost lansate din Iran. Oficialii de securitate irakieni au declarat că cel puțin șase rachete au fost lansate către consulatul SUA din Erbil, potrivit AP. Ei au adăugat că mai multe rachete au lovit clădirea.

Cu toate acestea, AP a raportat, citând un oficial american, că nu există nicio dovadă că atacul a vizat intenţionat consulatul SUA.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a numit-o un „atac scandalos”, dar a adăugat că nu s-au raportat victime sau daune la instalațiile guvernului american, arată Deutch Welle.

Radiodifuzorul irakian Kurdistan24, al cărui studio este situat în apropierea consulatului SUA, a transmis în direct după atac și a arătat sticlă spartă și resturi pe podeaua studioului.

În urmă cu câteva zile, o lovitură israeliană în apropierea capitalei siriene Damasc a ucis doi membri ai Gărzii Revoluţionare a Iranului.

Agenția iraniană de știri IRNA a raportat despre atacurile de la Erbil în timp ce a citat mass-media irakiană, dar nu a spus de unde au provenit atacurile. IRNA a spus că „două baze Mossad” din Erbil au fost vizate de atacuri, scrie Deutch Welle.

CONTEXT:

Atacuri cu rachete sau drone-capcană, niciodată revendicate, vizează în mod regulat interesele americane şi trupele coaliţiei internaţionale antijihadiste din Irak, unde grupările armate pro-iraniene cer plecarea soldaţilor americani.

Washingtonul acuză, în general, facţiunile pro-iraniene din Irak de comiterea acestor atacuri.

În ianuarie 2020, Iranul a lansat un atac cu rachete care a vizat baze ce găzduiesc soldaţi americani în Irak ca răzbunare pentru asasinarea, cu câteva zile mai devreme, a generalului Qassem Soleimani de către Washington. Într-o jumătate de oră, 22 de rachete sol-sol iraniene au fost trase asupra bazelor din Ain al-Assad şi Erbil.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 9°C
IASI 8°C 4°C
CLUJ 5°C 4°C
CONSTANTA 12°C 12°C
CRAIOVA 6°C 8°C
BRASOV 7°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI