Ipotezele prăbușirii avionului din Rusia. Două cutii negre au fost găsite

12 februarie 2018, 09:10

La locul prăbușirii a fost găsită și cea de-a doua cutie neagră. În zonă, căutările se desfășoară anevoios. Buldozerele au trebuit să facă drum pe terenul accidentat pentru accesul echipelor de intervenție. Este scotocit fiecare centimetru de teren pentru a găși cât mai multe fragmente din avion.

Vladmir Puchkov, ministrul rus pentru situații de urgență: „Vom continua investigaţiile 7 zile. Am instituit o zonă de situaţie de urgenţă, pentru că teritoriul pe care sunt împrăştiate bucăţile epavei este foarte mare, este zăpadă multă, iar relieful este accidendat”.

Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate vedea că în urma impactului cu solul, avionul practic a explodat, având în vedere că la decolare rezervoarele erau pline cu kerosen. Așa se explică de ce corpurile pasagerilor sunt extrem de greu de identificat.

„Medii legiști susțin că vor fi necesare mai multe teste ADN pentru identificarea tuturor pasagerilor. Vladimir Putin și-a anulat deplasarea de astăzi de la Soci și așteaptă un raport amănunțit despre circumstanțele care au dus la tragedia de ieri”, a transmis corespondentul TVR Liviu Iurea.

Ministerul rus s-a mobilizat imediat după tragedie. A trimis echipe de psihologi să consilieze rudele pasagerilor și a demarat procedurile de identificare.

Serghei Kraevoi – adjunctul ministrului sănătății: „Testele de identificare se vor face la Moscova. În acest scop vor fi prelevate materiale biologice de la rudele pasagerilor, la Orsk şi la Moscova”.

Cotidianul Komersant enumeră principalale posibile cauze care ar fi dus la prăbușirea avionului: incendiu la unul dintre motoare, degivrare defectuoasă înainte de decolare, probleme tehnice sau eroare de pilotaj.

Este exclus atacul terorist. Experții susțin că este puțin probabil ca cineva să fi strecurat la bord un dispozitiv explozibil.

Înainte de a ajunge la Moscova, aeronava a mai făcut o cursă la Penza. Și acolo au plecat anchetatorii să verifice calitatea combustibilului folosit la alimentarea avionului. Comisia de anchetă investighează în cel mai mic detaliu tot traseul pe care l-a urmat  aeronava în cursul zilei de ieri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite