Ipoteză în cazul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu: mașina condusă de secretarul general ALDE a pătruns pe contrasens. Polițiștii au întocmit dosar penal

27 decembrie 2019, 11:35

Accidentul a avut loc ieri, pe Drumul Național 7, între Pitești și Râmnicu Vâlcea.

Polițiștii au găsit cele două autoturisme lovite frontal. Şoferul mașinii care venea dinspre Pitești, în vârstă de 82 de ani, a murit în urma impactului. Soția sa, aflată pe scaunul din dreapta, a decedat la spital, iar pasagera din spate a fost rănită.

Din primele informații apărute după accident reieșea că șoferul în vârstă de 82 de ani ar fi intrat cu mașina pe contrasens după ce i s-ar fi făcut rău.

Martorii, care au văzut exact momentul impactului, susțin însă că Daniel Chițoiu ar fi provocat accidentul.

Și președintele sindicatului polițiștilor, Dumitru Coarnă, susține varianta martorilor.

Totuși, Poliția nu a anunțat cine este vinovat. A precizat doar că a audiat martorii și că măsurătorile inițiale făcute la locul accidentului nu pot stabili cu exactitate care șofer a greșit. Iar dosarul penal pentru ucidere din culpă este deschis in rem, adică fără a avea un vinovat clar.

Imediat după accident, Daniel Chițoiu a fost fotografiat de martori lângă mașina sa, fără răni vizibile. Totuși, el a fost dus la Spitalul de Urgență din Pitești și apoi transferat în București, la Spitalul Floreasca.

Și pasagera rănită din celălalt autoturism, care are mai multe fracturi și leziuni, a fost transferată la același spital.

Polițiștii îi vor audia, atât pe ea cât și pe fostul ministru, imediat cum starea de sănătate le va permite să dea declarații.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite