Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
LIGA I

Ionuţ Negoiţă vrea să transforme Dinamo într-un club modern

Acţionarul majoritar al clubului Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că doreşte să schimbe din temelii echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare, pornind de la problemele de comunicare şi marketing, până la activitatea de copii şi juniori.

28 Martie 2013, 15:55 |
Ionuţ Negoiţă

Noul acţionar principal al clubului Dinamo, Ionuţ Negoiţă, şi-a expus joi planurile pe care le are cu alb-roşii.

Cele mai importante declaraţii ale lui Ionuţ Negoiţă:

"Sunt foarte hotărât să fac lucruri importante la Dinamo. Vreau să fac din Dinamo un club modern, occidental, performant, bine organizat. Aş vrea ca Dinamo să dea tonul, să fim un exemplu în promovarea decenţei şi respectului de care avem nevoie în fotbalul românesc. E un decalog, sunt zece puncte de la care nu vreau să mă abat.

În primul rând ar fi stabilitatea financiară. La câteva ore după ce am preluat clubul am achitat restanţele salariale. Pe de altă parte, ceea ce era foarte important, licenţierea, unde a fost nevoie de o sumă importantă de bani, a fost rezolvată. Practic putem merge mai departe fără a avea o grijă în acest sens. Dinamo trebuie să fie în Top 3, mai ales că venim după o perioadă în care am fost pe locurile 5-6.

Un al doilea punct este reorganizarea clubului şi stabilirea unui nivel cât mai ridicat de performanţă. Fără un sistem bine pus la punct nu putem face performanţă.

Un al treilea punct se referă la centrul de copii şi juniori. Merg pe ideea că suntem un popor talentat, dar din păcate este neglijată latura de pregătire. Va fi o prioritate pentru mine să scoatem cât mai mult din talentele româneşti şi a le pune în valoare. Şi echipa îmi doresc să fie formată într-o măsură mare din jucători români.

Un al patrulea punct se referă la legendele lui Dinamo, care trebuiesc puse în valoare şi aduse în atenţia publicului. Încercăm să le oferim un loc cât mai onorabil, plecând de la abonamente bine plasate.

La al cincilea punct este vorba despre un nou imn. Voi demara o consultare publică cu suporterii dinamovişti. Aşteptăm idei, fiecare să vină cu propuneri. Îmi doresc ca până la finalul acestui sezon să avem un nou imn. De altfel îmi doresc şi comunicarea să o aducem la un nivel cât mai înalt. Asistăm la o revoluţie a ceea ce înseamnă comunicare, vrem să venim la zi, să folosim tot ce înseamnă tehnologie.

Un alt punct se referă la merchandising. Vrem magazine şi puncte de vânzare în ţară. Încercăm să le facem cât mai repede şi într-un an de zile să avem câteva puncte de desfacere reprezentative.

Un alt subiect ar fi muzeul lui Dinamo. Nu avem aşa ceva şi fac un apel la toţi fanii lui Dinamo care au orice simbol să le doneze. Cu promisiunea că vom trece sub aceste obiecte numele donatorului. Avem proiecte speciale şi pentru copii. Vom da bilete în şcoli copiilor, să vină la meciurile organizate pe teren propriu.

Un al zecelea punct, foarte important pentru mine, se referă la un stadion şi o bază, un complex sportiv cât mai modern, în Ştefan cel Mare. Voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a realiza acet lucru. Nu e un proiect uşor, care să se facă de azi pe mâine. Chestiunea cu Glina este răutăcioasă.

Cu domnul Badea am o relaţie normală, are o funcţie onorifică la Dinamo. Restul sunt poveşti, speculaţii. Dinamo este foarte ok. Respectiva firmă este în insolvenţă, este condusă de către creditori.

Echipa este în creştere, sunt convins că parcursul va fi bun. Sperăm într-o prezenţă în cupele europene. Această echipă va fi îmbunătăţită la vară. Mi-aş dori un parcurs cât mai constant. Dinamo poate prinde un loc de Liga Europa. Nu este simplu pentru că va fi destul de crâncenă lupta. Stabilitatea, în general, e o prioritate pentru mine. Ca urmare voi încerca să imprim acest stil şi în cadrul clubului.

Cornel Ţălnar îşi face treaba foarte bine, e foarte dedicat şi muncitor şi sunt convins că va reuşi să aibă rezultate cu aceasă echipă. Mai are contract pentru încă un an cu Dinamo şi sunt convins că îşi va onora această misiune cât mai bine şi va avea rezultate cât mai bune. Nu se pune problema de a discuta deocamdată despre un alt antrenor".

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 20°C
IASI 16°C 14°C
CLUJ 16°C 15°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 18°C 21°C
BRASOV 14°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Martie 2019, 01:34
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-03-2019
Deschidere: 8047.89
Maxim: 8079.17
Mimim: 8014.83
Variatie: -0.2%
TLV
2.13
0.7%
FP
0.90
1%
SNG
31.80
2.08%
SFG
18.05
5.26%
TBM
0.29
4.09%
BRD
12.90
0%
SNN
9.75
0%
EL
10.34
0.78%
DIGI
24.55
0.41%
SNP
0.37
0.41%
ARHIVĂ ȘTIRI