Ionuț Stroe: Stadionul Steaua este cel mai avansat din punct de vedere al lucrărilor

Ionuț Stroe ministrul Tineretului şi Sportului
Ionuț Stroe ministrul Tineretului şi Sportului
28 aprilie 2020, 12:17

„După cum vedeţi Ghencea este o bijuterie de stadion şi se lucrează. Sunt lucruri foarte interesante care se petrec aici. Ce pot să vă asigur, că se lucrează. Dacă ar fi avut loc campionatul în câteva zile cred că ar fi trebuit pus gazonul, dar acum va fi vorba de luna septembrie. Detaliile vi le vom oferi după. Acesta este şi cel mai avansat din punct de vedere al lucrărilor. E o construcţie foarte interesantă, avem motive să ne mândrim că în sfârşit avem infrastructură sportivă şi stadioane la nivel european”, a declarat ministrul în cadrul unei transmisii live postate pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a prezentat şi imagini din zona intrării în stadion dar şi din interiorul arenei, din zona VIP.

Turneul final al Campionatului European de fotbal, programat iniţial în perioada 12 iunie – 12 iulie 2020, a fost amânat de UEFA pentru 11 iunie – 11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus, decizia fiind luată în urma unei teleconferinţe organizate, la 17 martie, de forul continental cu toate cele 55 de federaţii naţionale. UEFA a decis ca denumirea competiţiei să rămână EURO 2020 chiar dacă aceasta va avea loc în anul 2021.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European pe Arena Naţională din Capitală. Ediţia aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European se va desfăşura în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia) şi Bilbao (Spania). După decizia amânării turneului final, autorităţile din unele dintre cele 12 ţări organizatoare s-au arătat rezervate în ceea ce priveşte organizarea unor meciuri ale CE.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo, însă lucrările au început doar la primele trei.

Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo întârzie să înceapă, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, cel mai probabil în locul velodromului.

 

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă