Ionuț Moşteanu: Preşedintele ţării - parte din problemă şi parte din soluţie. Să îşi asume un rol de mediator

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat miercuri că partidele ar fi trebuit chemate "imediat" la consultări de către preşedintele Klaus Iohannis în vederea discuţiilor pentru refacerea unei majorităţi parlamentare.

06 Octombrie 2021, 13:24 (actualizat 06 Octombrie 2021, 13:25) |

Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, Moşteanu, lider al grupului USR din Camera Deputaţilor, a precizat că şeful statului trebuie să îşi exercite rolul de mediator şi că acesta este "şi parte din problemă, şi parte din soluţie".

"Biroul Naţional al USR PLUS a luat act cu surprindere de faptul că, deşi criza e declanşată de mai bine de o lună - de acţiunile pripite şi fără logică şi agresive ale domnului Florin Cîţu - preşedintele nu a spus nimic sau a privit cum această criză politică se adânceşte şi se îndreaptă spre un final previzibil. Până la urmă era numai o chestiune de timp când va pleca Florin Cîţu, nu dacă va pleca sau nu. Deşi, ţinând cont de toate aceste lucruri, ne-am fi aşteptat şi ar fi trebuit ca partidele să fie chemate imediat la consultări, pentru a se ieşi din criza politică. Preşedintele este şi parte din problemă, şi parte din soluţie şi trebuie să îşi asume un rol corect de mediator, dat de Constituţie, pentru a reface o majoritate parlamentară", a spus el.

Ionuţ Moşteanu a arătat că în opinia USR PLUS nu mai este necesar să se "piardă timpul" încă o săptămână înaintea începerii consultărilor de la Cotroceni.

În ce priveşte reproşurile preşedintelui Iohannis referitoare la faptul că USR ar fi abandonat guvernarea, Moşteanu a replicat că Florin Cîţu a "dat afară" din guvern doi miniştri ai acestui partid.

"Florin Cîţu ne-a dat afară din guvern doi miniştri şi sunt sigur că nu a făcut-o de capul lui şi că a avut o anumită susţinere în aceste acţiuni, din punctul nostru de vedere, pripite. Nu am abandonat guvernarea, am fost daţi afară din acest guvern de către Florin Cîţu, prin încălcarea repetată a acordului de coaliţie. Opţiunea USR PLUS este refacerea coaliţiei, dacă este posibil, dacă celelalte partide din coaliţie vor asta, dacă preşedintele Klaus Iohannis vede asta o soluţie. Cred că ar fi o soluţie sănătoasă", a precizat el.

Potrivit reprezentantului USR, România "nu trebuie să rămână dependentă" de un singur om - Florin Cîţu.

"Văd că PNL şi preşedintele Klaus Iohannis îl susţin cu tărie. Eu cred că Florin Cîţu nu este, dacă vreţi, alesul lui Dumnezeu la Palatul Victoria. Este rezultatul unui dialog, unor discuţii între partenerii de coaliţie. Acum aproape un an de zile a avut o mare şansă să conducă România, să conducă acest guvern de coaliţie şi să facă nişte lucruri. A arătat că nu a putut, a plecat acasă", a declarat Moşteanu.

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, referindu-se la posibilitatea refacerii coaliţiei prin cooptarea USR la guvernare, că este "greu de negociat cu un fost partener care a votat să îţi dărâme guvernul".

"Când se formează un guvern, persoana desemnată de preşedinte trebuie să caute să facă o majoritate, deci problema trebuie să şi-o pună cel care va fi desemnat să-şi caute o majoritate, dar sigur că pe mine mă preocupă. (...) Dacă vrem să analizăm faptele şi nu poveştile politice, vedem că USR a fost în Guvern, a abandonat guvernarea, a votat USR împreună cu PSD şi AUR pentru căderea Guvernului din care au făcut parte. Aceştia sunt nişte paşi politici cu mare greutate şi nu ştiu dacă partidele vor putea sau vor dori să treacă peste aceste lucruri. E greu de negociat cu un fost partener care a votat să îţi dărâme Guvernul", a spus Iohannis.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI