Ionuț Dumitru, fostul președintele al Consiliului Fiscal: Revenirea economică a României a fost posibilă datorită structurii favorabile a economiei și a unui bun management al crizei

19 mai 2021, 13:48

Ionuț Dumitru a explicat că ponderea zonelor economice sensibile la criză, cum ar fi HoReCa, este mai mică în țara noastră, comparativ cu alte țări, astfel că am fost protejați de impactul acestei crize sanitare.

Economia își revine foarte rapid, am ajuns deja la nivelul pre-criză cu activitatea economică, ceea ce este un lucru foarte bun. Arată că economia noastră a fost cumva protejată de impactul acestei crize sanitare prin faptul că aceste zone economice foarte senzitive la criza COVID-19, cum ar fi HoReCa sau turismul, în general, în România au o pondere mult mai mică. România a avut o performanță mai bună și anul trecut, când s-a contractat economia mai puțin decât ce s-a întâmplat în Europa și anul acesta avem o recuperare foarte rapidă, în contextul asta, în care am fost cumva protejați de o structura a economiei mai favorabilă, dar în același timp a mai fost un ingredient suplimentar, faptul că am avut un management al crizei, aș spune eu, bun chiar foarte bun pe alocuri, deși s-au făcut și greșeli, dar per ansamblu, dacă tragem linie cred că am gestionat situația semnificativ mai bine decât multe alte țări, este de părere Ionut Dumitru, economistul sef al unei banci comerciale si fost presedintele al Consiliului Fiscal.

România a fost, în primul trimestru al acestui an, cea mai dinamică economie din Uniunea Europeană, cu un avans al Produsului intern brut de 2,8% comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut. Este o veste bună, mai ales că specialiștii în domeniu nu erau atât de optimiști și în toate calculele lor au ținut cont de criza sanitară care încă nu a trecut. Prognozele de la Bruxelles sunt încurajatoare, iar țara noastră poate încheia acest an cu o creștere economică semnificativă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

China crește exporturile. Economia din întreaga lume se zdruncină

Analiza. Europa vs Statele Unite. Care economie este mai performantă