Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Ion Iliescu: Nu am confirmat în niciun fel existenţa unei închisori ilegale a CIA în România

Ion Iliescu reacţionează în scandalul închisorilor clandestine ale Agenţiei Americane de Informaţii. Fostul preşedinte a scris, pe blog, că nu a confirmat existenţa unei închisori ilegale a CIA în România, în interviul acordat publicaţie germane Der Spiegel. Iliescu precizează că a aprobat un sediu pentru reprezentanta CIA în România. Şi că, dacă ar fi ştiut ce destinaţie are facilitatea solicitată de americani, ar fi luat o altă decizie.

27 Aprilie 2015, 12:31 (actualizat 27 Aprilie 2015, 22:41) |
Ion Iliescu reacționează
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Ion Iliescu a confirmat, şi pe blogul său, că a aprobat un sediu pentru reprezentanta CIA în România. Nu însă un centru clandestin de detenţie.

Fostul preşedinte spune că aprobarea a dat-o după summit-ul de la Praga, din noiembrie 2002, când România a fost invitată să adere la NATO. Un gest firesc, între aliaţi, spune fostul preşedinte.

Ion Iliescu respinge şi acuzaţia că, prin recentele sale declaraţii, ar face „jocul ruşilor". Şi invocă în acest sens Raportul Congresului american pe tema închisorilor CIA, care exprimă esenţa unei democraţii: "care, atunci când este nevoie, îşi asumă erorile şi face astfel încât ele să nu se mai repete, iar legea să fie respectată".

"Sunt neplăcut surprins de modul în care se reflectă și mai ales se comentează afirmațiile pe care le-am făcut într-un interviu acordat publicației germane „Der Spiegel”.

Vreau să fiu cât se poate de clar: nu am confirmat în niciun fel existența unei închisori ilegale a CIA pe teritoriul României, închisoare în care s-ar fi aplicat tehnici ilegale de interogare, cum ar fi tortura. Am precizat la fel de clar că, dacă aș fi știut ce destinație are facilitatea solicitată de partea americană, aș fi luat, cu siguranță, o altă decizie.

Știind ceea ce aprobasem – acordarea unui sediu pentru reprezentanța CIA în România-justifică faptul că, în toți acești ani, am negat existența unei închisori CIA pe teritoriul Româniai. Resping cu toată hotărârea interpretarea acestui gest-firesc între parteneri și aliați-drept o formă de a ”mitui” partea americană, pentru ca România să fie primită în NATO. Aprobarea a fost dată, din câte știu, DUPĂ ce la Praga, la summitul NATO, în noiembrie 2002, s-a luat decizia admiterii țării noastre în Alianța Nord-Atlantică.

Admiterea în NATO este rezultatul firesc al reformelor politice și militare operate după 1989, și a avut un șir de costuri, pe care le-am acceptat, pentru că beneficiile apartenenței noastre la NATO întrec cu mult costurile. Iar acum vedem cu adevărat că atunci am făcut o alegere corectă, care ne asigură securitatea, într-un context internațional complicat și extrem de periculos.

Cooperarea pe multiple planuri între București și Washington s-a accentuat și consolidat în ultimii 15 ani, lucru recunoscut-și continuat-de președinții și guvernele care s-au succedat de atunci la conducerea României. Ne-am asumat niște angajamente, care nu sunt nici ale mele, nici ale lui Traian Băsescu sau ale noului președinte, Klaus Iohannis. Sunt ale României, sunt în logica servirii intereselor României. Revin și spun: pentru toate există un cost. SUA și-au asumat lupta împotriva terorismului. Această luptă a avut și are niște costuri, umane și materiale. Costuri pe care le-am cunoscut și noi, în angajamentul nostru în Irak și Afganistan. Nu trebuia să ni le asumăm? Nu trebuia să respectăm regulile stabilite prin tratatele la care suntem parte?

Este ridicolă și mai ales degradantă pentru România, periculoasă pentru interesele ei, afirmația că declarația mea face ”jocul rușilor”. După aceeași logică, raportul prezentat la începutul anului în Congresul SUA, raport extrem de critic față de CIA și de tehnicile sale de interogare, face, la rândul lui, jocul rușilor. Vi se pare că se poate spune așa ceva, fără a cădea în ridicol? Raportul Congresului este expresia cea mai concretă a tăriei unei democrații, care, atunci când este nevoie, își asumă erorile și face astfel încât ele să nu se mai repete, iar legea să fie respectată.

Dacă în facilitățile CIA din România, din acei ani, s-au petrecut încălcări ale regulilor, este datoria părții americane să spună acest lucru, și să procedeze în consecință. România nu poate să nu-și asume faptul că a acceptat o cerere a CIA. Dar de aici până a spune că știam ce se întâmplă acolo, că știam despre eventualele acte de tortură și de cruzime, este drum lung. Eu refuz să merg pe acest drum.

Oricât ar părea de ciudat celor care cred că au mai găsit un motiv de răfuială cu Ion Iliescu, afirmațiile mele sunt o dovadă că România are tăria de a-și asuma responsabilitățile care îi revin, și în bine, și în mai puțin bine. Am învățat, sper, cu toții, lecția acestei întâmplări, și de acum înainte vom acționa în consecință. Sper că vom învăța și să vorbim aceeași limbă, când este vorba despre România și despre interesele ei. Și dacă ceva face jocul adversarilor României, acel ceva este suma dezbinărilor noastre, abordărilor politicianiste, tratarea conflictuală a tuturor subiectelor", a scris fostul preşedinte pe blogul său.

Precizările vin după interviul acordat de Ion Iliescu săptămâna trecută ziarului german "Der Speigel".

Ion Iliescu: ''Era vorba despre un gest de bunavoinţă în perioada de dinaintea aderării noastre la NATO (...). Noi nu ne-am amestecat în activităţile lor de acolo. Mie, ca şef de stat, mi s-a părut o chestiune minoră. Eram aliaţi, luptam împreună în Afganistan şi Orientul Mijlociu, aşa că nu am mers în detaliu în ceea ce priveşte cererea unui aliat de a avea un sediu în România". (Sursa: Hotnews)

Keno Verseck, jurnalist Der Spiegel: "La întrebarea dacă ar fi ştiut atunci despre ce este vorba, mi-a spus că bineînţeles că n-ar fi aprobat această cerere".

În 2005, comisia parlamentară de anchetă a stabilit că în România nu au funcţionat închisori CIA.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 3°C
IASI 2°C 4°C
CLUJ 6°C 6°C
CONSTANTA 5°C 6°C
CRAIOVA 2°C 2°C
BRASOV 2°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Noiembrie 2018, 01:01
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 16-11-2018
Deschidere: 8573.66
Maxim: 8593.79
Mimim: 8534.59
Variatie: 0.01%
TLV
2.37
0.63%
SNG
34.85
0.14%
FP
0.94
0.11%
TRP
0.36
0.28%
ATB
0.48
0.21%
EL
10.86
0.18%
SNN
8.45
0.48%
SNP
0.38
1.2%
SIF1
2.34
1.27%
M
27.40
0.36%
ARHIVĂ ȘTIRI