Iohannis: Miracolul Învierii să ne întărească în credinţă şi să primim Lumina Sfântă cu speranţă şi iubire

Președintele Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis
23 aprilie 2022, 15:15

„Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne reuneşte în jurul marii Taine a Învierii Domnului Iisus Hristos, fie că suntem acasă sau departe de cei pe care îi purtăm în sufletele noastre. Tuturor credincioşilor ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi care celebrează Sfintele Paşti le transmit cele mai calde urări de pace, sănătate şi bună înţelegere! În aceste zile, îi purtăm în gânduri şi inimi pe vecinii noştri ucraineni, a căror suferinţă încercăm să o alinăm prin ospitalitate şi sprijin. Împărtăşim astfel în jurul nostru din dragostea creştină, iar această solidaritate întruchipează acum expresia iubirii aproapelui. Dragi români, miracolul Învierii să ne întărească în credinţă şi să primim Lumina Sfântă cu speranţă şi iubire. Vă doresc tuturor Sărbători pascale binecuvântate, în armonie, alături de cei dragi” – este mesajul transmis de şeful statului.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Iohannis: Nu intenționez să îmi scurtez mandatul de președinte

Iohannis, despre atacurile cibernetice: SRI funcționează impecabil