Iohannis: Iniţiatorii proiectului privind Regulamentul CNATDCU să ţină cont de îngrijorările şi riscurile sesizate în spaţiul public

Președintele Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis
30 iulie 2021, 13:02

”Apreciez că societatea civilă şi mediul academic şi-au exprimat clar punctul de vedere şi aşteptările privind modificările propuse la Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. Le solicit iniţiatorilor proiectului să ţină cont de îngrijorările şi riscurile sesizate în spaţiul public şi să acţioneze în consecinţă”, spune Iohannis într-o declaraţie de presă publicată de Administraţia Prezidenţială.

El reiterează că are ”toleranţă zero faţă de orice abatere de la cultura integrităţii în mediul academic”.

”Poziţia mea faţă de fenomenul plagiatului rămâne neschimbată!”, spune şeful statului.

Preşedintele Iohannis subliniază că performanţa şi încrederea societăţii în mediul universitar şi de cercetare sunt influenţate decisiv de capacitatea instituţiilor abilitate de a rezolva credibil şi cu celeritate suspiciunile de plagiat.

”Combaterea fenomenului plagiatului nu ar trebui să se limiteze la sancţionarea abaterilor de la normele de integritate ale scrierii academice, fiind necesare acţiuni concrete şi coerente pentru a preveni instituirea unei ‘culturi a plagiatului’, precum şi pentru a evita compromiterea calităţii în procesul educaţional şi de cercetare. Plagiatul reprezintă furt intelectual şi este inacceptabil ca, în faţa unor probe concludente, persoanele acuzate să nu facă un pas în spate, după cum se întâmplă în democraţii consolidate. Pentru a progresa ca societate, instituţiile abilitate trebuie să-i sancţioneze drastic pe cei care îşi însuşesc ilicit munca intelectuală a celorlalţi, dar şi pe aceia care facilitează acest lucru”, afirmă şeful statului.

Mai mulți reprezentanţi ai mediului academic şi societăţii civile afirmă într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis că proiectul de modificare a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi a metodologiei de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat reprezintă o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor şi încurajează frauda academică.

Semnatarii – 15 organizaţii şi mişcări civice, alături de circa 250 de profesori universitari şi cercetători din România şi străinătate, îi cer șefului statului să își precizeze poziţia faţă de propunerile de modificare a regulilor de analiză a plagiatelor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă