Iohannis: Efectuarea de studii de către Banca Mondială privind decuplarea preţurilor de electricitate de cele de gaz ar fi utile

Klaus Iohannis întrevedere bilaterală cu preşedintele Grupului Băncii Mondiale David R. Malpass
Klaus Iohannis întrevedere bilaterală cu preşedintele Grupului Băncii Mondiale David R. Malpass
21 septembrie 2022, 08:25

Întâlnirea a avut loc în marja participării şefului statului la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi urmează dialogului pe care cei doi lideri l-au purtat la Bucureşti, pe 13 aprilie, cu prilejul primirii preşedintelui Grupului Băncii Mondiale de către preşedintele Iohannis la Palatul Cotroceni.

Administraţia Prezidenţială arată că în cadrul discuţiilor, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat aprecierea României pentru programele de asistenţă derulate de Banca Mondială în ţara noastră, în special pentru cele care au ca scop promovarea reformelor menite să răspundă provocărilor actuale, inclusiv a celor în domeniul energiei, schimbărilor climatice sau educaţiei.

„În ceea ce priveşte răspunsul la criza energetică, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că războiul de la graniţele României, declanşat prin agresiunea militară neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, a adus în prim-plan urgenţa găsirii de soluţii care, pe de o parte, să asigure suficiente resurse energetice şi acces la acestea şi, pe de altă parte, preţuri accesibile pentru consumatori”, indică sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că România era deja implicată, încă dinainte de izbucnirea războiului din Ucraina, în dezvoltarea unui număr de proiecte majore vizând diversificarea surselor de energie, precum cele vizând investiţiile în centrala nucleară de la Cernavodă şi în domeniul reactoarelor modulare mici (SMR).

Şeful statului a subliniat că finalizarea acestor proiecte va aduce o contribuţie importantă pentru securitatea energetică a României şi a întregii regiuni.

El a apreciat angajamentul Grupului Băncii Mondiale în România pe probleme legate de sustenabilitate şi climă, ţara noastră fiind aleasă a fi primul stat din Uniunea Europeană beneficiar al unui instrument al Băncii Mondiale recent lansat – Raportul de ţară în domeniul schimbărilor climatice şi al dezvoltării (The Country Climate and Development Report/CCDR).

„Raportul va ajuta la identificarea oportunităţilor de implementare a acţiunilor climatice de către sectorul public şi privat, astfel încât obiectivele de dezvoltare ale României să poată fi realizate în contextul atenuării şi adaptării la schimbările climatice”, menţionează sursa citată.

De asemenea, preşedintele Iohannis a mulţumit pentru implicare Băncii Mondiale în proiectele de educaţie şi pentru contribuţia sa la Summitul privind transformarea educaţiei, care s-a desfăşurat în aceste zile la New York, în marja Adunării Generale a ONU.

Administraţia Prezidenţială arată că preşedintele David Malpass a reconfirmat angajamentul Băncii Mondiale vizând sprijinirea priorităţilor de dezvoltare ale României. Preşedintele Grupului Băncii Mondiale a împărtăşit, totodată, viziunea preşedintelui Klaus Iohannis pe tematicile dezbătute în cadrul întrevederii bilaterale, inclusiv domeniile care trebuie să rămână în centrul atenţiei în intervalul următor, mai menţionează sursa citată.

În cadrul discuţiilor a mai fost abordată implicarea Băncii Mondiale în asigurarea securităţii alimentare, precum şi în eforturile de sprijin ale Ucrainei, inclusiv în procesul de reconstrucţie.

Preşedintele David Malpass a remarcat, la rândul său, contribuţia României în cadrul Summitului privind transformarea educaţiei şi a subliniat preocuparea comună a Băncii Mondiale şi a ţării noastre pentru a susţine creşterea relevanţei educaţiei, în contextul provocărilor globale – schimbări climatice, siguranţă alimentară etc.

La finalul discuţiilor a fost convenită continuarea cooperării şi menţinerea strânsei legături dintre Banca Mondială şi autorităţile române în vederea implementării obiectivelor comune, un rol important în acest sens urmând să-l joace echipa Băncii Mondiale de la Bucureşti.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite