Iohannis a promulgat legea prin care Codul penal sancționează și incitarea la ură pentru apartenență politică

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis
3 iunie 2022, 17:45

Vineri, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevede că „Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, 2 dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol (PSD), a susținut că proiectul de lege transpune în legislaţia românească un articol din Decizia cadru 2008/913/JAI privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal şi că Executivul, din care făcea parte şi USR, anul trecut, a pus această iniţiativă pe masa Parlamentului, conform news.ro.

A doua zi după adoptare, USR a anunțat că va contesta la CCR acest proiect de lege, după ce a fost adăugat și criteriul apartenenței politice între criterii.

În 28 aprilie, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate, obiecţiile de neconstituţionalitate ale Avocatului Poporului şi USR privind acest proiect de lege.

AICI puteți vedea traseul proiectului de lege în Parlament.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite