Fostul europarlamentar PSD Ioan Mircea Paşcu a anunţat că a fost informat de ambasadorul României pe lângă Uniunea Europeană, Luminiţa Odobescu, că a primit instrucţiuni pentru retragerea candidaturii lui la postul de comisar european interimar, transmite Agerpres.
ACTUALIZARE Comisia Europeană "ia notă" de decizia guvernului român de a nu propune un comisar pentru perioada rămasă până la finalul mandatului actualului executiv comunitar, la 31 octombrie, a anunţat un purtător de cuvânt al executivului european.
"Comisia Europeană ia notă de deciziile guvernelor român şi estonian de a nu propune comisari pentru perioadă rămasă din mandatul actualei Comisii - 31 octombrie 2019", a declarat purtătorul de cuvânt. "Acest lucru este în linie cu ceea ce a cerut (actualul preşedinte Jean-Claude) Juncker în iunie", a mai precizat el.
ACTUALIZARE "Ultima oră: am fost informat de doamna ambasador pe lângă UE, Luminiţa Odobescu, că a primit instrucţiuni pentru retragerea candidaturii mele la postul de comisar interimar al României! Iau notă şi mă conformez, aşa cum am anunţat, hotărârii luate de doamna Viorica Vasilica Dăncilă", a scris Paşcu pe Facebook.
Liderul grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Manfred Weber, a cerut marţi Guvernului român să renunţe la nominalizarea lui Ioan Mircea Paşcu drept comisar european interimar, după ce a salutat decizia în acest sens a executivului estonian.
"Salutăm decizia guvernului estonian de a nu mai propune un comisar interimar pentru restul mandatului, evitând o risipă inacceptabilă a banilor contribuabililor. Facem acum apel la guvernul român să procedeze la fel. Procesul de aprobare din Parlament trebuie oprit", a spus Manfred Weber.
Cei doi nominalizaţi ai Estoniei şi României pentru posturi de comisari europeni interimari ar fi trebuit audiaţi miercuri, în cadrul Conferinţei preşedinţilor de comisii din Parlamentul European.