Hänsel și Gretel au dansat şi au mâncat bomboane. Vrăjitoarea, în schimb, a cântat până când a ajuns în cuptor. Copiii au schimbat povestea pentru că aşa au vrut ei, în 'Căsuţa cu povești' de la Muzeul Satului din Capitală. În fiecare weekend, poveştile, clasice sau noi, le pun imaginaţia la încercare celor mici.
În Căsuţa cu povești, copiii pot inventa orice, iar imaginația lor a depășit limita poveștilor.
Hänsel și Gretel n-au mai mâncat turtă dulce, ci bomboane și porc marinat cu sos. Iar vrăjitoarea le-a cântat copiilor, în loc să-i mănânce.
În fiecare weekend, până pe 17 decembrie, Muzeul Satului "Dimitrie Gusti" organizează ateliere pentru copii, în Căsuţa cu povești.
" Hänsel și Gretel ", "Poveștile de ieri și azi. Viața înainte și după TV, tabletă, telefon", sau "În aşteptarea lui Moş Crăciun. E timpul poveştilor şi legendelor româneşti de iarnă", sunt doar câteva dintre temele alese pentru cei mici. Dar și pentru părinți și bunici.