Investiţii puţine la CFR Călători. Trenurile circulă cu locomotive chiar şi mai vechi de 40 de ani

2 aprilie 2023, 18:57

Licitaţia pentru achiziţia a 16 locomotive electrice noi, cu bani europeni, a început în septembrie, anul trecut. Dar în noiembrie a fost suspendată, în urma unei contestaţii.

Autoritatea de Reformă Feroviară a reluat procedura în martie, iar acum urmează evaluarea ofertelor. Dar până la punerea în circulaţie a locomotivelor va mai trece timp.

CFR Călători, are în circulaţie doar 426 de locomotive şi automotoare deşi ar avea nevoie de 490, conform datelor companiei.

Reprezentaţii Ministerului Transporturilor susţin că situaţia se va îmbunătăţi odată cu achiziţiile de trenuri noi şi prin programele de modernizare, finanţate cu bani europeni.

CFR Călători a retras, temporar, din circulaţie locomotivele dotate cu echipamente similare celei care a provocat accidentul din Galați de la sfârşitul lunii martie, când o persoană a murit şi trei au fost rănite.

În ultimii cinci ani, alte 102 locomotive au fost scoase din uz din motive tehnice.

Călătorii sunt îngrijoraţi de problemele locomotivelor şi aşteaptă investiţiile promise de autorităţi.

Pentru moment, cele mai multe locomotive sunt mai vechi de 40 ani, mai arată datele companiei feroviare de stat.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă