Investigație în piața forței de muncă | Mai multe companii din industria auto s-ar fi înțeles să nu recruteze lucrători de la una la alta și nici să crească salariile

1 februarie 2022, 17:31

Investigația Consiliului Concurentei vizează șapte companii din domeniul producției de autovehicule și activități conexe. Controalele au început la sfârșitul anului trecut, în urma unei sesizări. Inspectorii suspectează că angajatorii s-ar fi înțeles să împartă piața forței de muncă și să impună astfel un nivel minim al drepturilor salariale.

Contactați de Știrile TVR, reprezentații unora dintre companiile verificate au susținut că vor coopera cu inspectorii autorității de concurență. Atât aceștia, cât și asociația care reprezintă interesele industriei auto au precizat că nu vor face alte comentarii până la finalizarea controalelor. Suspiciunile privind existența unei înțelegeri în privința recrutărilor vin tocmai în contextul în care angajatorii se confruntă cu o criză a forței de muncă.

Inspectorii autorității de concurență iau în calcul să verifice și alte domenii unde există suspiciuni de înțelegere între angajatori pentru a menține drepturile salariale la un nivel cât mai mic.

Companiile investigate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri dacă au încălcat regulile de concurență. Una dintre firme a fost deja amendată cu aproape 90.000 de euro pentru că nu a permis accesul inspectorilor la contul de e-mail al administratorului. Investigația ar putea fi gata anul acesta.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite