La Universitatea Al.I.Cuza din Iași se derulează un amplu program de investiții. În prezent sunt deschise 20 de șantiere la diverse corpuri de clădire aflate în reabilitare și modernizare.
Printre cele mai importante se află Corpul E amplasat în zona Pieţii Mihai Eminescu, un spaţiu nefuncţional de circa 10 ani. După consolidarea clădirii, aici vor fi amenajate 10 săli de curs, 3 săli de seminarii, 1 amfiteatru şi birouri.
Investiţia pentru acest corp de clădire este de 17,4 milioane lei. O altă clădire de patrimoniu aflată în patrimoniul Universității Al.I.Cuza, Casa universitarilor, cunoscută drept Casa Conta, este supusa unui proiect de reabilitare si modernizare exterioară si interioara. Edificiul, aflat pe Bulevardul Carol I, are o vechime de 120 de ani si se afla in proprietatea Universității din 1951.
Valoarea investiției este de 10,2 milioane lei, care cuprinde lucrările la clădire și la grădina care o înconjoară.